Galerie Foto

Între 21 aprilie şi 5 mai 2011, Galeria Helios din Timişoara găzduieşte expoziţia de grafică Cuib a artistului timişorean Elicondiu Daniel Iovan, absolvent al Academiei Naţionale de Artă Bucureşti, secţia Grafică, promoţia 1997, şi membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, din 1998.

Mulţi critici de artă folosesc cuvântul “puternic” atunci când descriu un artist. Majoritatea încearcă să ocolească cuvântul “interesant”, care este ambivalent şi a devenit, din prea multă folosinţă, banal. Repertoriul apelativelor este foarte larg şi chiar dacă l-aş stropi cu Deruginol nu cred că aş putea să îl scot din aparatul îngheţat folosit de critica de artă. Nouă bile albe, deci, celui care le va găsi în rândurile ce urmează – un simplu comentariu.

În dimineaţa zilei de joi am asistat involuntar la schimbarea simezelor de la Galeria de Artă Helios. Un artist împachetează, altul despachetează. Simplu. În trecut era o operaţie intimă, ce se făcea după paravane care, pentru a nu strica surpriza publicului, erau scoase cu o oră înainte de vernisaj. Nu de data aceasta. Pe după geamurile galeriei se mişca cu repeziciune un tânăr pentru care “punerea pe simeze” părea o operaţie făcută între două cafele la Papillon. De la distanţă aş fi jurat că este japonez, micuţ de statură, cu păr negru-albăstrui, ochelari cu lentile heliomate; în plus, pentru a mări confuzia, ridica pe simeze desene pline de hieroglife japoneze. Artistul grăbit de care vorbesc este Elicondiu Iovan, bănăţean get-beget, născut la Lugoj şi profesor doctor la Facultatea de Arte din Timişoara.

Iovan-san pictează nuduri într-un stil pe care maeştrii caligrafi din China l-au numit “Xie-yi” sau “free-hand style”, pentru a-l deosebi de “Gong-bi”, care este o tehnică tradiţională, “de curte”, folosită în palatele împăraţilor. Pictura modernă, gestualismul şi expresionismul abstact au exploatat din plin “Xie-yi” şi se pare că Iovan-san nu face excepţie. O foloseşte fără să îşi pună prea multe probleme legate de conţinutul hieroglifelor care plutesc în lucrările sale ca norişorii descriptivi ai unei lumi necunoscute, dar ispititoare prin misterul ei. Pentru el totul se rezumă la un exerciţiu în care semnul iconic participă structural la crearea imaginii al cărei sens gravitează în jurul idei de nud feminin.

Nudul apare ca temă obsesivă în creaţia lui Elicondiu Iovan şi expoziţia de faţă este o sublimare a mijloacelor de expresie pe care le-a folosit în expoziţiile precedente. Oricine ia o pensulă în mână şi o înmoaie în cerneală sau culoare sesizează fără greşeală raportul de imediateţe pe care îl oferă caligrafia. Procesul în sine are o inerţie şi impetuozitate care lasă să iasă la iveală automatisme surprinzătoare şi declanşează stări meditative de auto-cognizanţă asemănătoare celor realizate prin caligrafo-terapie, o formă de terapie prin artă. Faţă de trecut, când atracţia pentru stilul liber de manifestare prin semn era văzută ca o sfidare a canoanelor, interesul din ultimul timp pentru caligrafiere se poate datora şi faptului că în epoca computerelor scrisul de mână se foloseşte rar, în anumite cazuri considerat mai degrabă disfuncţionalitate motorie decât abilitate. Aceste circumstanţe ne fac să ne uităm în primul rând la valenţele estetice ale scrisului de mână decât la valoarea sa practică de arhivare a informaţiei.

Dacă ar fi să fac o descriere a personalităţii sale, aşa cum l-am cunoscut în dimineaţa de joi, aş fi tentat să îl descriu pe Elicondiu Iovan ca pe un artist vulnerabil şi compulsiv, neurotic şi efervescent. Îl văd lucrând cu frenezie pentru a capta ipostazele şi faţetele unei caligrame în care frânturi de text, cuvinte şi litere alese aleatoriu clădesc pachete vizuale pline de semnificaţie, asemenea poemelor lui Guillaume Apollinaire care îşi aranja scriitura poemelor în forma unei păsări, portret de femeie, nori sau picături de ploaie. Ceea ce se naşte în urma procesului său de hăituire ideatică şi cognitivă este o producţie serializată cu rol de martor şi fixativ al unor clişee mentale. Mons Pubis sau Mons Veneris este semnul iconic central al compoziţiilor lui Elicondiu Iovan. Găselniţa lui, găselniţa lui Iovan-san, este o perniţă triunghiulară devenită cuibul pasiunilor şi contemplaţiilor sale poetice, câmp de bătălie stilistic şi experimental. Mijloacele folosite sunt minimale şi pline de efectivitate, cele mai reuşite ipostaze ale motivului său fiind acelea în care prim-planul văros este spart pentru a oferi în profunzime un dripping nebulos, o încrengătură tridimensională tot atât de spectaculară în imaginaţia privitorului ca un test Rorschach.

În ultimele şase luni, Elicondiu Iovan a apărut în public de trei ori, de fiecare dată cu un impetus şi o energie nouă. Caligrafia sa cognitivă ne oferă public o mijlocire directă cu vulnerabilităţile şi pasiunile sale, erotismul şi inteligenţa sa emoţională, un privilegiu pe care îl ai doar în intimitatea unui om foarte apropiat. Cuibul său este un creuzet cu posibilităţi infinite. Cine are ochi, să vadă. Iovan-san este fierbinte şi neliniştit, un artist de care nu trebuie să ne dezlipim ochii în 2011.