Categorii
Actualitate

Paştele pă sistem

Mă uit din ce în ce mai puţin la televizor şi, pe zi ce trece, mă conving că decizia de a scoate televizorul din cameră a fost una din cele mai bune pe care le-am luat în ultima vreme. De Paşte însă, fiind plecat din Bucureşti, am avut, prin forţa împrejurărilor, pentru mai mult timp televizorul aprins. M-a izbit ceva ce, probabil, nu e o noutate: manelizarea Sărbătorii de Paşte. În aceste zile, făcând o medie a zappingului personal, această degradare a Sărbătorii e ceea ce m-a surprins şocant şi foarte neplăcut.

Probabil că un inventar al prezenţelor cu conţinut manelistic la TV, mai ales după Înviere, ar fi spectaculos. Cel puţin la fel de spectaculos ar fi, probabil, şi un bilanţ al acestor prezenţe pseudo-artisitice în prime-time. Încă odată: pesemne că această stare de fapt nu e una extraordinară; realist e să gândim că avem de-a face cu acumulări în timp care dau, într-o logică a vânării cu orice preţ a audientelor, momente de vârf de calitatea celor la care fac mai sus trimitere.

Oricare ar fi însă explicaţiile pentru ceea ce se întâmplă (şi) în Sărbătoare la TV, ele nu pot ocoli constatarea că în spaţiul public (unul în care agenda mediatică joacă un rol foarte important!) e ceva profund defect. E ceva stricat în adâncime, de vreme ce Lumina despre care se vorbeşte în Noaptea de Înviere e confundată – vai, atât de des! – cu flacăra de la grătarele celor care merg la biserică doar pentru a avea de la ce să aprindă un foc cool (pardon: mişto!) a doua zi, pentru mititei şi ceafă de porc.

Apropo de manelizare (parte a unui proces mai amplu – de otevizare a televiziunilor comerciale sau de ştiri de la noi!) – ascultaţi (dacă rezistaţi!) versurile câtorva dintre manelele rulate, inclusiv de Paşte, în exces la TV! Săptămâna Patimilor şi Săptămâna Luminată sunt despre cu totul altceva decât despre demonstraţiile de primitivism, prostie, ticăloşie, agramatism pe care le etalează versurile cântate îndoielnic de inşi dubioşi care au devenit – nu dintr-odată, ci prin acumulare – repere „spirituale” ale românilor.