Categorii
Actualitate

Cum s-a dat alerta de grad zero în proza românească, la Timişoara

Galerie Foto

TIMIȘOARA. Duminică, 16 octombrie, la ora 14, la librăria Cartea de Nisip a avut loc lansarea cărţii Alertă de grad zero în proza scurtă românească actuală, volum care cuprinde 55 de autori de proză scurtă din România şi din diasporă, coordonat şi prefaţat de scriitorul Igor Ursenco. Prezentarea volumului a fost făcută de conf. dr. Viorel Marineasa, iar printre invitaţi s-au numărat scriitorii Robert Şerban, Cristina Nemerovschi, Aleksandar Stoicovici şi Matei Bîtea, Moderarea întâlnirii a fost făcută de domnul Alexandru Voicescu, directorul Editurii Herg Benet.

Această deschidere de carte este prima la care particip ca autor, cei care mă cunosc sau recunosc, după atâţia ani de absenţă din România, mă ştiu mai degrabă ca sculptor sau, mai recent, comentator al unor evenimente artistice din lumea artelor plastice.

Dacă s-ar face o critică a librăriilor, aşa cum se obişnuieste cu restaurantele, probabil că stafful de la Cartea de Nisip ar primi din partea mea two tumbs up – nişte tineri foarte amabili şi atenţi, care au organizat această lansare fără reproş. Despre public, ce pot să spun, se pare că nu se înghesuie la lansări de carte, aşa cum se întâmpla pe vremuri, când nu puteai să vezi autorii nici prin geam din cauza aburilor. Dacă aş scrie în engleză aceste rânduri probabil că ar trebui să spun că atmosfera a fost „lost some steam”. Publicul este ceea ce faci din el. Pe de altă parte sunt contingenţe pe care nu poţi să le controlezi nici dacă ai avea cel mai bun agent de public relations. Cauzele sunt complexe, am să le dezvolt cu altă ocazie.

Antologia cuprinde 55 de autori, a vorbi despre fiecare în parte ar fi superfluu, am să îi citez pe toţi la sfârşit şi am să mă limitez să emit câteva idei despre cei pe care i-am cunoscut direct, cu „materialul” în mână, cum se spune. Pe de altă parte, lansarea face parte din Turneul Prozei Scurte Româneşti, „De la Est la Vest”, început în Chişinău şi care se va termina cu prezentarea din cadrul Târgului Internaţional de Carte Gaudeamus, Bucureşti, în luna noiembrie. Acest tur va da ocazia unor prezentări în care să fie reliefaţi autori care trăiesc în alte regiuni geografice.

Una dintre bucuriile vieţii este aceea de a recunoaşte, în oamenii pe care nu i-ai văzut de un sfert de secol, aceeaşi sclipire în ochi cu care i-ai lăsat când ai plecat. Pe Viorel Marineasa l-am cunoscut încă din perioada când Timişoara era un târg în care spiritele flămânde de cultură ale generaţiei noastre se întâlneau la el acasă să fie cultivate în cultura americană de care el era tobă. Viorel avea o bibliotecă din care nu lipsea o antologie a poeziei americane, în jurul căreia se adunau nume mai mult sau mai puţin cunoscute astăzi, unele ajunse într-un panteon inacesibil, altele, Dumnezeu să-i odihnească, la 6 picioare sub ţărână.

Deşi unul dintre cei mai buni scriitori de proză scurtă din România, Viorel Marineasa nu este prezent în Alertă de grad zero, ceea ce îmi aminteşte de marele sculptor simbolist Dimitrie Paciurea, care a făcut parte din mai toate comisiile de decernare a premiilor, motiv pentru care nu îmi amintesc să fi primit vreunul în timpul vieţii. În comentariul său asupra prozei scurte, Viorel Marineasa a atins de la început un punct foarte sensibil legat de editare şi editori. Faţă de ţările occidentale, unde poziţia editorului este foarte specializată, în România acestă poziţie nu a fost clar definită, ceea ce a dus la un subiectivism în politica de carte, crearea unor grupuri de influenţă şi a unui clanism elitarist.

Dacă editorul este scriitor, subiectivismul său poate trece de multe ori peste rolul de a muta o frază de aici acolo, sau de a face corectări ce ţin de gramatică, organizare sau consolidare. Mi-a plăcut descrierea pe care a dat-o Viorel, nu ştiu dacă mulţi dintre cei prezenţi la Cartea de Nisip au reţinut-o, dar prima şi cea mai importantă calitate pe care trebuie să o aibă un editor este aceea de a fi un bun cititor. Asta nu înseamnă, desigur, că excepţia nu confirmă regula, dacă ar fi să mă gândesc la Gordon Lish, primul editor a lui Raymond Carver, care a intrat atât de puternic în manuscrisul său publicat de Alfred Knopf, încât scriitorul a vrut să oprească publicarea cărţii. Se face că What We Talk About When We Talk About Love, cartea care l-a pus pe firmament pe Carver în 1981, a fost o senzaţie, deşi controversa rămâne deschisă.

Partenerul meu american din Pittsburg, cu care coordonez Short Story din e-revista Egophobia, este un re-writer compulsiv, de genul lui Gordon Lish, în timp ce eu sunt mai degrabă un editor/traducător pe standardul descris de Viorel Marineasa. Asta a făcut, spre disperarea mea, să pierdem câţiva scriitori care au simţit că nu îşi recunosc vocea după editare, dar să apreciem, în acelaşi timp, fantastica detaşare, aş zice putere, pe care o poate avea un scriitor care vede în editor un profesionist ce lucrează în interesul său. Unele dintre povestirile mele au trecut printr-un re-write al lui Fenhagen, pe care l-am trecut la credite şi pot spune că este briliant.

O proză scurtă scrisă de poeţi. Această observaţie aparţine timişoreanului Aleksandar Stoicovici care, dacă nu mă înşel, este unul dintre cei mai tineri scriitori prezentaţi în antologie. De fapt eu chiar simt că proza scurtă este o formă de poezie, spune Aleksandar, la care, singurul argument pe care pot să-l adaug, dacă îmi este permis umorul, este acela că un poem nu trebuie să spună o poveste, în timp ce o proză scurtă este exact opusul. Chiar dacă ar fi să facem o diferenţă între cele două genuri, doar prin prezenţa naraţiunii, astăzi putem găsi poeme narative şi proze poetice, distincţiile find un detaliu de preferinţă.

Igor Ursenco a lipsit la lansare, ca un mire dintr-un tablou de Breughel. Este păcat, pentru că ar fi putut să răspundă în detalii la întrebări despre concepţia pe care a avut-o în alcătuirea antologiei. El mi-a trimis în ianuarie anul acesta o proză scurtă la Short Story, după care a avansat repede idea de a scrie o antologie în care să fie cuprinşi scriitorii transgeneraţionisti, având în minte pe Horia Gârbea, Şerban Tomşa, Ruxanda Cesereanu,  Ovidiu Bufnila, Felix Nicolau, Mircea Pricajan şi alţii mai tineri, care au spart deja gheaţa. Pe vremea aceea încă nu ştia cu ce editură va publica antologia şi era în căutare de fonduri la Baia Mare. Deviza sa era „unitate în diversitate”, şi astăzi, când văd antologia în faţa ochilor, pot spune că a reuşit să realizeze acest lucru.

Igor este un doer născut în 1971, membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, care a activat ca lector la catedra de literatură şi filosofie a Universităţii de Studii Umaniste din Chişinău, şi a făcut cam totul în viaţă, de la traduceri, la brokeraj pe pieţe de capital, la consultant financiar&analist valutar, până la a juca în roluri de filme.

După ce am citit „Lili”, a lui Robert Şerban, prezent în antologie, mi-am dat seama că am în faţă un mare stilist. „Lili” a fost tradusă pentru Egophobia de Philippa Lawrence, o traducătoare britanică, şi Silvia Bratu, cu care colaborez prin programul de traduceri de masterat condus de doamna Lidia Vianu de la Universitatea din Bucureşti. În aceeaşi zi în care i-am transmis-o în America lui Bob Fenhagen acesta a zis Yess! şi mi-a trimis un re-write pe care am să îl fac într-o zi cadou lui Robert. Freud zicea undeva că atunci când nu poţi să iei ceva sau să adaugi ceva la un lucru atunci acel lucru este mort. Well, mai greşeşte şi Freud, să nu zic că pe toţi i-a păcălit Robert. I-am spus lui Bob Fenhagen că nu am putut să „squeeze in” un re-write şi el mi-a răspuns ca orce american „Great. I hope it was ok. It was rushed, but I tried.” După câteva zile primesc o scrisoare de la Silvia Bratu:

„Vă deranjez cu o întrebare legată de Lili a lui Robert Şerban. Mai exact de ultima frază (Palma dreaptă a fetei urcă inconştientă pe piciorul tău, pe abdomen, se desface în cinci degete lungi şi îţi cuprinde unul dintre sâni). Varianta de traducere în care am gândit-o eu şi stilizatoarea britanică a fost Lili’s right palm runs instinctively up my left thigh, then over my stomach aş her long fingers spread out to touch me through my shirt pocket. Am observat că varianta care a apărut e uşor modificată. Înţeleg că era totuşi vorba de o femeie şi nu de un bărbat?”

Şi pentru mine a fost o dilemă cum aş putea ţine până la ultimul cuvânt cheia acestei povestiri. Şi cuvântul magic a fost „bra” (sutien). Prima şi ultima frază dintr-o proză scurtă sunt piatra de moară a oricărui prozator. La Robert, care are un scris imprevizibil, acesta lege nescrisă se aplică până la ultimul cuvânt.

Alertă de grad zero îl include şi pe Alexandru Potcoavă, un scriitor de pe Bega mutat acum la Paris. Aproape toate povestirile lui Alex care m-au trecut prin mână se petrec în Imperiul Austro-Ungar, însă povestirea “Intermezzo” din acest volum pare să aibă loc chiar astăzi şi urmăreşte, cu un ochi fin, unul dintre stereotipurile la care sunt expuşi, sau prin care se expun, ţiganii la Paris. Alex este un scriitor tânăr. Tehnica prin care face treceri de la descrieri panoramice la detaliu, de la general la particular este un as în maneca repertoriului său, pe care sunt convins că cititorii îl vor recunoaşte imediat.

Printre transgeneraţionistii pe care i-am recomandat pentru antologia de faţă au fost timişorenii Dan Recheşan şi Matei Bîtea. Recheşan este un scriitor beton, finalist al competiţiei de scenarii HBO-Tiff, 2010, care, din păcate, nu a apărut în antologie din cauza timeing-ului strâns, sau a unei pene de comunicare cu editura. Matei Bîtea, pe care tocmai îl cunoscusem când vorbeam cu Igor de antologie, are scrisul cel mai „românesc” dintre toţi cei cu care am lucrat. Bîtea, care are în el acidul  existenţial al unui scriitor cu un acut simţ al situaţiilor ridicole şi al penibilului, apare în antologie cu Întoarcerea acasă, o povestire ce are loc într-un timp incert, într-o lume în care mentalităţile unui impegat de gară par să rămână aceleaşi indiferent de sistemul social în care trăim.

Dintre scriitorii publicaţi, aflaţi la dreapta grupului transgeneraţionist, sunt Cornel Nistea şi Carmen Firan. Cornel Nistea este un scriitor de proză get beget, care a scris Inocenţa Şarpelui (2005), o carte ce stă foarte înalt pe masa mea de lucru. Deşi a fost publicat de Cartea Românească, una dintre cele trei edituri responsabile de brokerajul literar din România, Cornel Nistea scrie cu sensibilitatea unui autor tânăr care pune 103% din disponibilităţile sale în tot ce scrie. Lumină şi aer pentru cactuşi, prezentă în Alertă de grad zero, o dovedeşte din plin.

Carmen Firan este un prozator care vine, aşa cum bine s-a observat, dinspre poezie. Am cunoscut-o în New York cu un deceniu în urmă, imediat după ce publicase volumul de poezii Accomplished Error, cu Spuyten Duyvil Publishing House. Carmen este un scriitor foarte pătrunzător, care, în iunie anul acesta, a fost publicată de editura Curtea Veche cu o selecţie de proză scurtă numită Detectorul de emoţii şi alte povestiri. Descrierile din povestirile ei sunt un corolar în compoziţie literară. Imaginile, mişcările, umbrele, mirosurile, textura, prim-planul, fundalul, relaţiile spaţiale şi istoria locului crează un blend special în proza ei. Filmul produs în odeonul mintal al emigrantului pe care îl descrie este alterat de stări de conştiinţă unice şi o cognizanţă în care lumea externă este văzută ca un câmp de survolare ce acţionează bi-directional, întorcându-se uneori ca o invazie, un viol al unei naturi intime, formate „acasă”, în România. Un scriitor complex, fără îndoială unul dintre cei mai buni pe care îi avem în diasporă. Căciula rusească, prezentă în antologia lui Igor Ursenco, este nu numai o bună introducere în opera ei – pentru cei care nu o cunosc ca prozatoare –, dar şi o introducere în lumea emigraţiei româneşti, la care foarte puţini prozatori se raportează cu incisivitatea ei.

Cristina Nemerovschi, autoarea celui mai controversat volum de proză scris în România în 2010, Sânge Satanic, este un Gorzo literar suicidal, cu un magnetism pe care îl gust cu ochii închişi, ca pe otrava de şoareci cu care se droga William Boroughs în timp ce lucra ca exterminator în Chicago. Ea face parte din curentul disperado al literaturii tinere, care pare să reitereze nostalgic timpul pierdut de noi sub un comunism antiseptic în anii ’60. Definitiv, Dead End, apărută în antologie, este un „must read”, o proză scurtă scrisă cu compulsivitatea unui spărgător de valuri într-o lume în care percepţia realităţii se face sub un filtru perceptiv mixat halucinant cu imaginaţia.

Alexandru Voicescu, directorul Editurii Herg Benet, este un tânăr cu o personalitate de catifea, sub care intuiesc pasiunea unui jucător de bursă ce crede în steaua sa. Îl felicit şi îl congratulez atât pe el, cât şi pe Igor Ursenco, şi vă invit să cumpăraţi Alertă de grad zero în proza scurtă românească actuală, un volum care îmi aduce atât mie, cât şi a celor îndrăgostiţi de sprint şi alergările pe suta de metri, bucuria şi gratificaţiile imediate ale unei literaturi ce trebuie gustată ca un expresso machiato:

Cornel NISTEA •  Gheorghe SCHWARTZ •  Bedros HORASANGIAN •  Olimpiu NUŞFELEAN •  Adrian IONIŢĂ •  Remus Valeriu GIORGIONI •  Liviu ANTONESEI •  Attila F. BALÁZS •  Şerban TOMŞA •  Florica BUD •  Diana ADAMEK •  Ovidiu BUFNILĂ •  Lucian MERIŞCA •  Carmen FIRAN •  Grigore CHIPER •  Maria POSTU •  Horia GÂRBEA •  Ruxandra CESEREANU •  Oleg GARAZ •  Matei BĂTEA •  Emilian GALAICU-PĂUN •  Vasile BAGHIU •  Alexandru PETRIA •  Ştefan Doru DĂNCUŞ •  Ivona BOITAN •  Anamaria PERIDE •  Emanuel POPE •  Robert ŞERBAN •  Felix NICOLAU •  Igor URSENCO •  Adrian BUZDUGAN •  Carmen Manuela MĂCELARU •  Leonard ANCUȚA •  Ionuţ CARAGEA •  Liliana COROBCA •  Florin IRIMIA •  Rucsandra POP •  Lucia DĂRĂMUȘ•  Marian COMAN •  Emanuel LUCA •  Dorin COZAN •  Oliviu CRÂZNIC •  Sorin-Mihai GRAD •  Cristina NEMEROVSCHI •  Dmitri MITICOV •  Mircea PRICĂJAN •  Alexandru POTCOAVĂ •  Ştefan BOLEA •  Marius SURLEAC •  Cosmin PERŢA •  Liviu G. STAN •  Aleksandar STOICOVICI •  Yigru Zeltil •  Andrei RĂCĂŞAN •

Pentru informaţii suplimentare contactaţi Librăria Cartea de Nisip din Timişoara str.  Victor Vlad Delamarina, nr. 1 (intrarea de pe Alba Iulia) sau editura Herg Benet pe http://www.hergbenet.ro

FOTO: Anca Buzatu