Categorii
Actualitate

Greutatea unei rugăciuni

Într-un eseu intitulat “Despre credinţă”, din volumul “Luminile şi umbrele sufletului”, apărut nu cu mult timp în urmă la Humanitas, Petru Creţia scrie: Să ne înţelegem bine: dacă ar fi să credem numai în ceea ce este riguros demonstrabil, ar mai rămâne puţine lucruri în care să credem. Iar acelea nu ne-ar ţine de cald, nu ne-ar însufleţi, nu ne-ar ajuta să trăim şi să murim Simţim nevoia să credem în ceva care, pe de o parte, să pună puţină ordine în haosul vieţilor noastre şi al istoriei şi, pe de altă parte, să-i dea individului un rost care să-l includă într-un sens atotcuprinzător, eventual să-i făgăduiască iubire, iertare, mântuire, înviere. Pentru cei care cred în Hristos, fiecare zi e o făgăduinţă. Ziua de Paşti e cea mai însufleţită dintre toate. Am primit-o în dar şi ne bucurăm de ea. E perioada când şi noi facem daruri. Eu am să vă dăruiesc o poveste pe care, la rândul meu, am primit-o. Mi-ar fi plăcut să o fi scris chiar eu. Dar sunt bucuros şi numai pentru că o pot da mai departe şi altora, adică dumneavoastră. Iar dacă vă place, spuneţi-o şi celor apropiaţi.

Într-o zi, o femeie îmbrăcată sărăcăcios a intrat într-o alimentară. S-a apropiat umilă de patronul magazinului şi l-a întrebat dacă nu ar putea să-i dea pe datorie câteva alimente. I-a spus cu vocea stinsă că soţul ei era foarte bolnav şi că nu putea munci, iar acasă şapte copii trebuiau hrăniţi.
Patronul a privit-o de sus şi i-a cerut să părăsească imediat magazinul. Dar femeia l-a implorat: Vă rog, domnule, o să vă aduc banii înapoi de îndată ce voi putea. Şeful i-a replicat că nu-i poate da pe datorie şi că e timpul să dispară.
Lângă tejghea se mai afla încă un client care, auzind discuţia dintre cei doi, i-a spus patronului că o să plătească el costurile cumpărăturilor femeii. Atunci, acesta a întrebat-o atunci pe femeie: Ai o listă cu cumpărăturile de care ai nevoie? Da, domnule. O.K, a spus proprietarul, atunci pune-o pe cântar şi eu o să-ţi dau marfă de aceeaşi greutate cu lista dumitale.
Femeia a ezitat o clipă, apoi, cu privirea lăsată, a băgat mâna în geantă şi a scos o bucată de hârtie pe care era scris ceva. A pus cu grijă biletul pe cântar, fără să ridice ochii. Patronul magazinului şi celălalt client au privit uimiţi cum cântarul statea înclinat în partea pe care era hârtia. Proprietarul, privind la cântar, s-a întors către client şi i-a şuierat printre dinţi: Nu-mi vine să cred!
Clientul a zâmbit, iar patronul a început să pună pe cântar alimente. Dar cum acesta nu se echilibra, el a pus şi a tot pus, din ce în ce mai multe, până când pe cântar nu a mai încăput nimic. Enervat şi intrigat, a luat bucăţica de hârtie de pe cântar şi a privit-o uluit. Nu era o listă de cumpărături, ci o rugăciune: Isuse, Tu îmi cunoşti nevoile, aşa că eu le pun în mâinile Tale.
Proprietarul, înmărmurit, i-a dat femeii alimentele, iar aceasta a mulţumit şi a ieşit tăcută din magazin. Celălat om a scos din buzunar banii promişi patronului, i-a pus pe tejghea şi i-a şoptit: Numai Dumnezeu ştie ce greutate are o rugăciune!