Bine ati venit, prieteni, la Anul Sangelui! Pentru urmatoarele douasprezece luni, vom explora lumea filmelor de groaza cu acel fler de sezon special: o simpla esantionare a numeroaselor, multor filme care au loc intr-o vacanta sau un alt eveniment special. An Nou fericit tuturor, si iata un 2012 distractiv, plin de moarte!

Povestea merge – si este prea perfecta pentru a fi adevarata, dar si prea perfecta pentru a nu o repeta – acel producator Daniel Grodnik s-a trezit dintr-un vis intr-o noapte, s-a intors spre sotia sa si a intrebat ce crede despre ideea ca tocmai ar fi avusese, pentru atat de mult, Halloween-ul intr-un tren. „Asta-i groaznic”, a spus ea si, dupa-amiaza urmatoare, trenul groaznic, intitulat in graba, s- a transformat in trenul terorist, iar Grodnik il vanduse deja. Retineti ca numele lui Grodnik nu apare nicaieri in credite, dar acesta este Hollywood.

De fapt, nu este – este Canada. Si dupa cum stie fanul gustului si discretia *, slasherul canadian este un animal diferit decat omologul sau american. Nu structural, nu ca galbenul italian, care sunt cu adevarat un gen cu totul diferit. Fara a fi diferiti in vreun mod functional evident, imaginile criminalului psiho-canadian sunt, intr-un fel, mai putin crunte si proaste; chiar si in cel mai rau caz, ei demonstreaza un nivel de angajament din partea producatorilor implicati, care nu are nicio asemanare cu adancimile socant de rancesti cu care s-a afundat si foarte frecvent slasher-ul american (imi amintesc de Kevin Olson, care a inceput o discutie similara cu ceva timp in urma; nu cred in a face apel la autoritate pentru a-mi dovedi corect, dar, daca as face, Kevin s-ar potrivi foarte bine pe factura).

Array

Deci chiar daca are o asemanare remarcabila cu Halloween-ul, dar intr-un tren – Jamie Lee Curtis este Fata finala, iar un actor bun, solid, este la indemana pentru a acorda o baza constanta rock chiar si pentru cele mai bucle transformari pe care le face povestea – Trenul terorist este, de asemenea, un film considerabil mai bun decat sintagma ” Halloween intr-un tren” aproape cu siguranta se amelioreaza. Adevarul sa fie spus, este unul dintre cei mai buni slameri pe care i-am vazut inca din noul anii 1980, cand vineri 13s-a rupt si a dat startul subgenrului care ar defini o mare parte din cultura cinematografica a deceniului urmator, dovada ca respectarea formulei (care inca nu s-a osificat inca) si un nivel sanatos de abordare exploatativa nu sunt impedimente cu adevarat scris inteligent. Nu degeaba filmul este considerat un clasic al formei in randul celor care l-au vazut, desi, fara niciun motiv, pot sa ma descurc, nu este la fel de cunoscut ca colegii de clasa din anii ’80, imagini slasher precum F13 , Prom Night (o alta imagine canadiana cu rolul lui Curtis) sau New Year’s Evil (care are loc in aceeasi vacanta), niciuna dintre acestea nu este la fel de buna ca subiectul nostru actual.

Titlul sau spectaculos de prost si anonim ar putea avea ceva de-a face. De asemenea, dureaza ceva timp pentru trenul teroristsa se distinga de ambalaj. Scena de deschidere si, intr-adevar, in esenta toate primele 25 de minute sau mai mult, sunt placi de cazan imemorabile. In noaptea de Revelion, la un foc de odihna sustinut de studentii pre-med ai fraternitatii Sigma Phi Omega, se trage o farsa; nu este o faina inteligenta si nici una draguta.

Pe scurt, fecioara blanda, nerdy Kenny Hampson (Derek McKinnon) este determinata sa creada ca are o lovitura cu renumita pui cald Alana Maxwell (Our Jamie Lee), o duce in camera sa din interior si gaseste un cadavru care asteapta in patul lui. Ultimul pe care il vedem este un tipat inalt, intrucat deschiderea ne creeaza trei ani in viitor, unde baietii Sigma Phi isi duc cele mai bune gale la o petrecere de costume de Anul Nou si se deplaseaza intr-un tren de excursie care pleaca, nu stiu, undeva in Canada.

Bine, nu toata lumeaaltceva. Kenny insusi isi aduce aminte cu siguranta de rahatul din el si planuieste o razbunare: primul pas este sa-l injunghie pe unul dintre vechii sai chinuitori, Ed (Howard Busgang), in stomac cu o sabie si sa-i fure costumul – o masca de cauciuc care sugereaza Albert Einstein s-a deghizat in Grouch Marx – si se strecoara in tren, dar nu inainte de a se dezlega de corpul lui Ed, fixandu-l chiar sub rotile trenului, cu atat mai bine sa fie zdrobit intr-o pulpa de nerecunoscut, a doua pe care o scot din statie. Lucrurile apoi continua exact asa cum ati anticipa: bautura si petrecerea Sigma Phis si poarta costume idioate, iar Kenny le omoara in asa fel incat nimeni sa nu-si dea seama ce se intampla imediat, pentru ca, costumele; desi dirijorul trenului, Carne (Ben Johnson, actorul de personaj mentionat anterior),

Chiar si la inceput, cateva lucruri separa Terror Train de aproape orice alt film slasher din anii 1980, pe care l-ai putea numi: mai intai, este simpla chestiune a lui Johnson, a carei autoritate scarboasa acorda aproape aceeasi gravitate acestui film pe care il face Donald Pleasance pentru HalloweenCu toate ca Johnson nu reuseste desigur sa se potriveasca cu entuziasmul florilor lui Pleasance. In al doilea rand, exista intregul cos al dramei personajelor care se concentreaza in jurul Alanei si a cercului ei strans – iubitul ei Mo (Timothy Webber), BFF-ul ei Mitchy (Sandee Currie), care se intalneste si cu Doc, si Doc insusi. Incet devine evident ca Alana s-a enervat de ceva timp din cauza incapacitatii lui Mo de a functiona fara indrumarea lui Doc, si considera ca este rau nu doar pentru ca iubitul ei este un adept urat, ci si pentru ca Doc este un bataus mic. Nu este Ibsen, dar tinand cont de asteptarile pe care este probabil sa le aduca filmului, aici exista mult mai multa nuanta si profunzime decat ochiul.

Asa cum se intampla, lucrurile incep sa ia o intorsatura pentru nenorocitul cand un mag – si asa este credit, „Magicianul” – apare intr-o scena o propunere de nimic, incantand pe toata lumea cu trucurile sale. Acest magicien se intampla sa fie interpretat de David Copperfield, in perioade mai simple, inainte de zilele sale disparute de statui, ceea ce nu face decat sa fie mai ciudat ca, fara niciun motiv, Terror Trainse opreste scurt in misiunea sa de a fi o imagine a numarului de corpuri, cu o dinamica peste caracter medie pentru a ne arata cinci minute de manevra. De altfel, sleight-of-hand-ul este mult mai putin interesant atunci cand se intampla editarea in jurul ei, eliminand chiar si cea mai mica necesitate de indemanare reala din partea magului (desi regizorul Roger Spottiswoode ii lasa ocazional pe Copperfield sa apara mai mult timp si astfel, materialul nu este complet risipitor).

Pana acum, atat de bine – si este bine, ceea ce m-a aruncat cand am inceput sa-mi dau seama ca ma bucuram in mod legitim de Terror Train ca un thriller distractiv si nu doar de cosul de gunoi de unica folosinta pe care am invatat sa-l astept si sa-l ceara din filmele mele slasher. Nimeni din distributie nu este un patch pe Curtis si Johnson, desigur, dar un numar surprinzator dintre ei sunt destul de darnic bine, iar nivelul mediu de actiune este mai mare, sunt modest inlaturat sa recunosc, decat este Halloween.in sine. Spottiswoode, realizand primul sau film, nu reinventeaza nicio roata, dar el si editorul Anne Henderson isi creeaza un motiv eficient din utilizarea exteriorului trenului ca semn de punctuatie (exista cateva zgomote despre taierea de la un tipat la un fluier si asa ceva lucrurile sunt mai bune decat ar trebui) si primeste niste kilometri destul de fantastici din interioarele inghesuite si dificile ale trenului, ajutat, fara indoiala, de cinematograful John Alcott, al carui nume poate sau nu este la fel de ingrozitor de familiar pentru mine. El a fost, pentru palmares, cinematograful castigator la Oscar, nu mai putin de un film decat Barry Lyndon , a facut „lucrari de iluminat pentru camera foto” pe A Clockwork Orange , iar mai devreme, in 1980, a facut deja obiectivul The Shiningsi cred ca acest lucru este suficient pentru a-l face indiscutabil cel mai talentat soacru pentru a filma vreodata un film slasher. Lucrul cu adevarat trist este ca nu a mai ridicat niciodata dupa Terror Train (1982: The Beastmaster ), cu exceptia cazului in care sunteti un fund bolnav si considerati Greystoke: The Legend of Tarzan, Lord of the Apes ca fiind un film de calitate Kubrick.

Dar ma ratacesc. Ideea este ca Teroarea Trenului este inteligenta, potrivita pentru realizarea filmelor si este destul de ametitor sa te gandesti ca abilitatile lui Spottiswoode ar scadea de la un debut de film slasher la titluri fara moarte precum Turner si Hooch si imaginea de la James Bond, Tomorrow Never Dies , dar uneori primesti ursul, iar candva ursul te primeste.

Este in jurul valorii de o ora de marcare a trenului teroristtrece de la a fi surprinzator de decent la intr-adevar al naibii de mare prin standardele slabe si chiar la fel de bun prin standardele de cinema decente, functionale, tematoare de Dumnezeu. Nu va voi spune de ce, pentru ca implica scenariul lui TY Drake, rupand brusc masca si dezvaluind ca, de-a lungul timpului, a fost mai inteligent decat am crezut. In primul rand, exista o expunere brusca de expunere care reformuleaza tot ceea ce am avut in minte despre Kenny; si apoi apare o dezvaluire care explica de ce, de fapt, toate prostiile inutile ale lui David Copperfield nu aveau nicio importanta. Ceea ce ma uimeste chiar mai mult decat asta – si mai mult decat eliminarea neasteptata a unora dintre personajele laterale Expendable Meat, desi in 1980 presupun ca niciun fel de moarte a carnii nu a fost „standard” – este faptul ca Drake se intoarce pe noi, si apoi apare un sfarsit de rasucire care rupe primul sfarsit de rasucire, o face intr-un mod care se simte complet natural si, mai ales, o face intr-un scenariu daca nu ne-am asteptat nici o jumatate de secunda sa se termine vreodata: nu a existat un singur lucru binecuvantat oriunde in primele 70 de minute pentru a sugera orice, dar cea mai evidenta citire posibila a tuturor, care este faptul ca un copil care a fost traumatizat pana la punctul de nebunie face razbunare sangeroasa asupra chinuitorilor sai. Ultimul trimestru sau cam asa ceva ceea ce inseamna ca un copil care a fost traumatizat pana la punctul de nebunie face razbunare sangeroasa asupra chinurilor sale. Ultimul trimestru de aproximativ ceea ce inseamna ca un copil care a fost traumatizat pana la punctul de nebunie face razbunare sangeroasa asupra chinurilor sale. Ultimul trimestru de aproximativTeroarea Trenului , sincera fata de Dumnezeu, m-a tinut in picioare si asta este un film care nu ar trebui sa fie capabil sa faca. Da, da, se arunca intr-o politica de gen spectaculos nefericita in acest moment, dar un film slasher fara politici de gen dubioase ar fi ca o comedie din anii 1930 fara stereotipuri rasiale: mai bine pentru tine, dar cumva inautent.

Ciresa este ca secventa Final Girl este un adevarat pip, un dans al mortii intre Alana si criminalul pus in scena inainte si inapoi prin tren, in cea mai buna exploatare a cadrului pe care filmul l-a experimentat inca. Si al naibii de mine, dar am lasat Terror Train sa ma simt nu doar satiat ca dupa ce am urmarit un film slasher, plin, dar usor naprasnic si constient de faptul iminent al indigestiei, ca dupa muscarea finala a unui Big Mac cu cartofi prajiti; Am fost logodit si incantat . Este un mod atat de ametitor de a pune capat ceea ce era deja un flip ireprosabil decent, incat este chiar usor sa treci cu vederea faptul ca Trenul Terorii in mod efectiv nu are de gand sa vorbeasca despre ucideri in mod flagrant: in mod uimitor, atunci cand ai parte de filme convingatoare si distractive de partea ta, nu trebuie sa faci nimic neplacut pentru a pastra lucrurile interesante.

Numar corp: 9, cred, dar este cam greu de spus cu siguranta; devine un pic eliptic spre final. Fara indoiala, 7 si sunt peste 95% din 8. Un numar respectabil pentru generatia sa, gore sau nu.