Categorii
Actualitate

TIMIŞORENI LA CINEMA: Cu Nicolae Ţăran despre cinematograf, şcoala rusă şi top 10 filme ce trebuie văzute

Campania TIMIŞORENI LA CINEMA, iniţiată de oradetimis.ro pe parcursul acestei săptămâni, continuă cu un interviu în exclusivitate acordat de cinefilul şi universitarul timişorean Nicolae Ţăran.

Sunt de condamnat cei care preferă comoditatea fotoliului de acasă, în care stau şi privesc filme la DVD, mersului la cinematograf?

Cinematograful este, o ştie toată lumea, cea de-a şaptea artă. Cinematograful înseamnă, deci, arhitectură, sculptură, pictură, muzică, literatură, dans şi un aditiv special, harul regizoral, care să unească toate astea într-un singur tot unitar, ca să spun aşa. Spectacolul cinematografic derivă din nevoia de RITUAL şi de VIS a omului. De aceea oamenii vin în sălile de cinema, nu în aceeaşi măsură ca  şi în sălile de concerte sau de operă, în căutarea SACRULUI, şi nu a profanului… Cel puţin aşa cred. Desigur, poţi să transformi o sală de concerte simfonice într-o mizerie, dacă organizezi în acea sală spectacole cu manelişti… La fel este şi cu sălile de cinema. Dar, indiferent de calitatea filmului, oamenii caută sălile de cinema pentru că au o ireprimabilă nevoie de RITUAL şi de SACRU. Iar ECRANUL DE MARI DIMENSIUNI şi sala de cinema, cu arhitectura ei specifică, reprezintă singurele modalităţi prin care devine posibilă satisfacerea unor asemenea nevoi ireprimabile. Or, un ecran mic de televizor şi “un fotoliu confortabil” distrug sacralitatea intrinsecă a operei cinematografice. Să-mi fie iertată comparaţia, dar vizionarea la televizor, într-o încăpere de mici dimensiuni, a unei capodopere cinematografice este acelaşi lucru ca şi atunci când priveşti printr-un geam îngust slujba dintr-o biserică.

Ce aduce cinematograful în plus, în afară de dimensiunea ecranului, unui film?

După cum am spus, sala de cinema este, într-un fel, o biserică. De aceea, cred că un  film de artă văzut la televizor este, păstrând proporţiile, acelaşi lucru ca şi o Liturghie transmisă pe un canal de televiziune.

La Casa Studentilor din Timişoara a început Festivalul Filmului Rusesc Kino plus. Sunteţi un bun cunoscător al şcolii ruse de film. Ce specificitate au ruşii în cinematografie? Ce îi identifică şi îi diferenţiază?

Există în binecunoscutul film Căinţa al lui Tenghiz Abuladze următorul dialog:

– Acest drum duce spre biserică?

– Ce biserică, matuşică, biserica au demolat-o demult !

– Atunci de ce mai există drumul dacă el nu duce la nici o biserică?

Acest dialog defineşte cel mai bine arta rusă, filmul rus şi Rusia. Pentru ruşi, dacă nu mai există credinţă, nu mai există nimic. De aceea, pentru ruşi Moscova e a treia Romă. Căci două s-au prăbuşit şi alta nu va mai fi!. Aceste mesaje specific ruseşti, dar şi universale, aparent codificate, dar atât de explicite, conţin întreaga esenţă şi “filozofie” a marii cinematografii ruse.

Care sunt cele 10 filme pe care credeţi că este important ca un om să le vadă? Faceţi, vă rog, un top personal.

Iată topul meu:

1. Andrei Rubloiv, Andrei Tarkovski;

2. Piesă neterminată pentru pianina mecanică, Nikita Mihalkov;

3. Arca rusească, Alexandr Sokurov;

4. Zabriskie Point, Michelangelo Antonioni;

5. Şoapte şi strigăte, Ingmar Bergman;

6. Nopţile Cabiriei, Federico Fellini;

7. Accattone, Pier Paolo Pasolini;

8. Reconstituirea, Lucian Pintilie;

9. Hombre, Martin Ritt;

10. Apocalipsul acum, Francis Ford Coppola.