Christoph Bachhuber, Cetatea si Cimitirul din Anatolia din epoca bronzului timpuriu. Monografii in arheologia mediteraneana, 13. Sheffield; Bristol, CT: Equinox Publishing, 2014. Pp. xv, 223. ISBN 9781845536480. 120,00 USD.

Revizuit de Vasif Sahoglu, Universitatea Ankara ([email protected])

Versiune pe site-ul de acasa BMCR

previzualizare

Interpretarea arheologica este plina de dificultati. Orice incercare de a reuni probele arheologice pentru epoca bronzului timpuriu (EBA) din Anatolia si de a depasi abordarea istorico-arheologica in interpretarea sa, asa cum a facut Bachhuber, este cu siguranta aplaudata. Dupa cum subliniaza autorul, arheologia anatoliana a suferit, in general, din lipsa unor abordari teoretice solide care se aplica corpului sau bogat de date; nu deseori se fac incercari de reconstructie a dinamicii sociale din spatele resturilor arheologice.

Bachhuber se concentreaza pe date din doua tipuri diferite de asezari – cetati si sate – si cimitire pentru a-si construi naratiunea. Principalele sale seturi de date includ asezarea Troiei, asezarile si cimitirele Karatas-Semayuk si Demircihoyuk, „Mormintele regale” din Alacahoyuk si datele limitate ale EBA de la Kultepe.

In capitolul 1, „Patru proto-istorii”, Bachhuber alege trei situri, respectiv Troia, Alacahoyuk si Kultepe, si se concentreaza pe istoria cercetarilor arheologice care se ocupa de „proto-istoriile” Troiei homerice, ale hititilor si asirienului. comercianti, care isi au radacinile in EBA. A patra „proto-istorie” se concentreaza asupra indo-europenilor. In acest capitol, el discuta, de asemenea, legatura stransa dintre „citadele” si un anumit tip de arhitectura si ceramica, acesta din urma fiind Wam Plain Wares (WPW).

Array

In capitolul 2, „Peisaj si asezare”, Bachhuber se concentreaza pe datele bioarheologice pentru a contura strategiile de subzistenta. Aici, datele paleobotanice sugereaza ca domesticirea maslinelor, a smochinelor si a strugurilor dateaza de la ABE, semnaland debutul horticulturii. Aceasta dovada este sustinuta de aparitia de forme de ola pentru consumul sau depozitarea vinului si uleiului. Continuitatea tipurilor de animale consumate este remarcata si este abordata revolutia produselor secundare. Consumul de carne este legat de Bachhuber de „evenimentele de sarbatoare sanctionate social si integratoare”. In mod similar, se evalueaza dovezile pentru utilizarea animalelor pentru tractiune. S-a constatat ca probele pentru o domesticire echidista nu erau concludente. Transumanta de sezon este legata de aceasta discutie,

In capitolul 3, „Satele”, Bachhuber se concentreaza pe activitatile agrare ale gospodariilor. Avand in vedere activitatile agrare impreuna cu tesutul si folosind in principal datele de la Demircihoyuk, Bachhuber face legatura intre gospodariile in care a fost produsa lana cu depozitare la scara larga si servirea de alimente.

In capitolul 4, „Cimitire”, Bachhuber se concentreaza asupra dovezilor mortuare din EBA Anatolia, in special din Karatas – Semayuk, Demircihoyuk – Sariket si Alacahoyuk. Aici el considera cimitirele extramurale drept focuri de activitate rituala care au legat comunitatile satului si au validat afirmatia satului fata de peisajul folosit de locuitorii sai. Potrivit lui Bachhuber, cimitirele extramurale nu sunt legate de nicio cetate, ci sunt o trasatura caracteristica a satelor. O descoperire recenta a unui cimitir extramural EB III de la Kultepe ridica totusi un contraargument la opiniile exprimate in acest capitol. 1

In capitolul 5, „Coregrafia monumentala a citadelelor”, autorul se concentreaza asupra mediului construit al citadelelor, atat „fatadele”, cat si amenajarea interioara, impreuna cu modificarile observate intre citadelele „mai deschise si mai integrative” ale EB. Perioada I – II si cele „mai excludere” din perioada EB III. Majoritatea argumentelor lui Bachhuber se bazeaza pe datele disponibile de la Troia I – III. El subliniaza lipsa datelor sistematice ale sondajului care ar permite o mai buna intelegere a relatiei dintre satele din jur si cetatea, dar cu toate acestea, sustine un control sporit al mediului rural din partea cetatii.

In capitolul 6, „Fundatia Agrara a Elitelor Cetatii”, Bachhuber sustine conversia excedentelor din productia agricola in forme de capital social si distinge intre facilitatile de depozitare din EB I – II, pe care le caracterizeaza ca fiind mai corporative si mai centralizate decat cele ale EB III, pe care el il defineste drept „mai modular”.

In capitolul 7, „Conectivitatea si rafinarea pe Citadels”, Bachhuber examineaza mecanismele de schimb pe distante lungi si rezultatele lor transformatoare, folosind teoria sistemelor mondiale. El examineaza mai intai reteaua comerciala din perioada Aspiriilor Comertului Coloniilor, precum si mecanismele de schimb documentate anterior in Orientul Apropiat si concluzioneaza ca „schimburile de cadouri sunt mai relevante pentru problema comertului in EBA Anatolia”. Autorul se concentreaza pe schimbul de metale, revizuind dovezile pentru greutati standardizate, precum si prezenta lingourilor in Anatolia) si interpreteaza raspandirea rapida a acestora in Orientul Apropiat doar cat este posibil printr-un schimb crescut in regiune.

In capitolul 8, „Spectacol si comuniune asupra cetatelelor”, Bachhuber se concentreaza asupra aspectelor rituale ale cetatelelor. El sustine ca doua tipuri de activitati rituale, ambele menite sa medieze diferite tipuri de relatii intre taramul uman si cel cosmologic, au fost folosite de elite pentru a-si consolida puterea. Unul este manipularea focului si a sacrificiilor arse, in timp ce cealalta este depunerea rituala a averii (depozite ascunse). In acest capitol, autorul considera, de asemenea, absenta dovezilor pentru cimitirele extramurale asociate cu citadelele si concluzioneaza ca cremarea (pe care Bachhuber o numeste in mod inventiv „evenimente pirotehnice spectaculoase, cu consum mare de combustibil”), a fost introdusa de elite ca o noua forma de eliminare a mort. Capitolul este incheiat printr-o examinare a sfarsitului perioadei ABE in Anatolia,

In capitolul final 9, „Metahistoria si epoca bronzului in Anatolia”, Bachhuber isi rezuma interpretarile pe baza datelor si a abordarii sale teoretice pe care el le numeste „evolutie universalista”. Aceasta abordare difera de „istoricismul difuzionist”, cel mai des folosit, si incearca sa plaseze EBA anatoliana in epoca latului de bronz din Orientul Apropiat. Cadrul interpretativ al lui Bachhuber ia in considerare toate dovezile disponibile pentru a intelege cadrul economic in care au functionat asezarile. In timp ce eforturile sale sunt admirabile, unele dintre presupunerile pe care le face sunt tratate ulterior drept „fapte”.

Discutia lui Bachhuber despre schimbul de cadouri, de exemplu, poate fi mentionata ca un domeniu in care el depaseste dovezile. Desi admite ca schimbul de cadouri este greu de detectat arheologic (toate exemplele pe care le ofera din Orientul Apropiat se bazeaza pe dovezi scrise), Bachhuber afirma ca un „lant de prestigiu in jos a fost mediat de relatiile si interactiunile bazate pe cadou – schimb „in Anatolia in perioada EB III. Problema de aici poate sta in subestimarea autorului de puterea vastei retele de comert anatolian, care a influentat activ toate formatiunile culturale din Mesopotamia, nordul Siriei, Cilicia, vestul si centrul Anatoliei (sudul raului Halys), Cicladele (Kastri), continentul grecesc (Lefkandi I) si Cipru (Philia) in varful sau (pana la inceputul perioadei EBA III).

Materialul WPW, cu mici exceptii, este aproape inexistent in zona de la nord de raul Halys. Aceasta zona pare sa reflecte o formatiune culturala diferita care s-a manifestat prin utilizarea extensiva a metalelor. Este posibil ca siturile precum Alacahoyuk, Resuloglu si Eskiyapar, situate in zona din nordul acestui rau, sa fi facut parte dintr-o retea de interactiune diferita de regiunile din sudul sau; poate ca aceasta regiune a ales sa participe la diferite retele de contact si schimb (poate cu culturile din nord, in loc cu reteaua de comert anatolian). Un caz oarecum similar poate fi vazut si in Argolid, in continentul grec.4

Una dintre problemele majore ale cartii este insa cronologia. Un cadru cronologic solid este vital pentru interpretarea arheologica si, desi autorul insusi recunoaste acest lucru, datarea sa din EB III intre cca. 2600–2200 i.Hr. provoaca diverse probleme in ceea ce priveste cadrul cronologic conventional al Anatoliei. In titlul tabelului 2, Bachhuber mentioneaza un acord complet intre cadrul cronologic al proiectului ARCANE ca Early Western Anatolia (OWA) I – III si cadrul cronologic conventional al Anatoliei drept EB I – III. O analiza atenta a tabelului arata clar ca in proiectul ARCANE, inceputul EWA III este propus a fi 2500 i.e.n., care este cel putin 100 de ani mai tarziu decat EBA III de la Bachhuber (2600 i.e.n.), in timp ce inceputul Anatoliei Centrale timpurii (ECA) III ofera o data si mai tarzie, aproape de 2400 i.Hr. In acelasi tabel, Bachhuber echivaleaza pe deplin EBA III din Anatolia cu perioada cicladica timpurie (CE) II. In mod similar, la tabelul 1, nivelul 14 al Kultepe, care este considerat in general la EBA II, este interpretat ca EBA III.

Cadrul cronologic urmat in carte creeaza astfel o instabilitate in sincronismele cronologice ale diverselor situri cu descoperiri arheologice similare. Cartea ar fi beneficiat de o discutie mai detaliata si mai clara a terminologiei sale cronologice pentru a prezenta naratiunea in cadrul unei dezvoltari diacronice coerente.

O preocupare majora in acest sens este reeditarea mormintelor Alacahoyuk in EBA I – II si incorporarea acestui rezultat – inca tenuos – la naratiunea principala a cartii. „Mormintele regale” din Alacahoyuk au fost datate in mod traditional din perioada EB III, in principal pe motive tipologice, precum si din cauza exploziei descoperirilor metalurgice din contextele EB III din alta parte din Anatolia. Unsal5 a raportat un raport preliminar al trei noi date de radiocarbon din Alacahoyuk, unde el insusi admite ca revizuirea cronologiei bazate pe rezultatele acestor trei probe ar fi prematura si ca este nevoie de mai multe date (Unsal 2011: p. 62, n. 13 ). Bachhuber pare sa fi folosit aceste rezultate fara nicio discutie ca element de sprijin pentru naratiunea sa despre EBA Anatolia.

S-ar putea sustine ca Bachhuber alege in mod selectiv datele pe care le foloseste in monografia sa pentru a-si sustine teza. Dupa cum spune el insusi „un model evolutiv, precum istoricismul, contine o logica interna puternica care poate indoi datele arheologice in cadrul sau” (p. 184). Cu toate acestea, dupa cum subliniaza si el, cercetarile asupra ABE din Anatolia nu au inregistrat decat ritmul in ultimii 20-25 de ani; majoritatea datelor raman neadecvate publicate, iar calitatea datelor ramane inegala. Astfel, natura selectiva a datelor sale poate fi inteleasa cu siguranta. Una dintre problemele cu care se confrunta arheologia este ca, de indata ce sunt facute noi descoperiri, setul de date folosit pentru a explica constructiile si dinamica sociala se schimba si ele, necesitand o revizuire a teoriilor care au fost prezentate pentru a oferi sens datelor. Aceasta carte, publicata in 2015,

Indiferent de problemele expuse mai sus, Bachhuber este felicitat pentru ca a realizat o asemenea sinteza cuprinzatoare a datelor disponibile si pentru prezentarea lor intr-un nou cadru teoretic. Comanda sa asupra datelor publicate, in special a publicatiilor turcesti, este exemplara. Aceasta carte va fi cu siguranta citita pe scara larga de savanti si studenti absolventi care lucreaza la ABE din Anatolia – va fi un deschizator de ochi care va inspira discutii suplimentare.

Note:

1. Kulakoglu, F., „Cercetari curente la Kultepe”, in F. Kulakoglu si C. Michel (eds.), Lucrari din prima reuniune internationala Kultepe. Kultepe 19–23 septembrie 2013. Studii dedicate lui Kutlu Emre. Subartu XXXV . (Brepols, Turnhout, 2015), p. 9-21.

2. Sahoglu, V., „Reteaua de comert anatolian si regiunea Izmir in perioada bronzului timpuriu”, OJA 24 (4), 2005, p. 339-360.

3. Dovezile actuale demonstreaza faptul ca exista caracteristici regionale, care indica productia si utilizarea locala a ceramicii WPW in diferite regiuni ale Anatoliei. A se vedea Sahoglu, V., „Depas and Tankard Vessels”, in M. Lebeau (ed.) ARCANE IR 1 – Ceramic. (Brepols 2014), pp. 289–311, pentru argumentul ca ideea acestui grup de articole a calatorit mai degraba decat obiectele in sine.

4. Sahoglu 2015, p. 354.

5. Unsal, Y., „Alacahoyuk Ilk Tunc Cagi Kral Mezarlari Uzerine”, in Corum Kazi ve Arastirmalar Sempozyumu – 1 , 2011, p. 55–64.

ARTICOLE SIMILAREDE LA ACELAȘI AUTOR