Categorii
Actualitate

Capitalismul de cumetrie

Recent am aflat, datorită unui bun prieten, că Banca Naţională a României percepe, în mod direct, comisioane forfetare de la toţi cei care efectuează tranzacţii bancare electronice. În cele mai multe cazuri, valoarea comisionului perceput de BNR pentru plăţile bancare electronice este de 0,51 lei pentru orice plată mai mică de 50 000 de lei. La prima vedere un asemenea comision pare mic, dar dacă luăm în considerare numărul foarte mare de plăţi în contul abonamentelor telefonice, al consumului de gaze naturale şi de curent electric, precum şi alte nenumărate plaţi derulate prin  Internet Banking-ul românesc, atunci devine evident faptul că valoarea acestor comisioane percepute de BNR este de ordinul zecilor de milioane de lei. Dar oare de ce percepe BNR aceste comisioane considerabile, în condiţiile în care BNR este o bancă centrală, şi nu o bancă comercială? Ce servicii concrete oferă BNR unei persoane care utilizează Internet Banking-ul? Fiind o bancă de emisiune, BNR ar trebui să-şi asigure resursele necesare pentru exercitarea rolului sau din produse bancare specifice unei bănci de emisiune, şi nu din suprataxarea produselor bancare vândute de băncile comerciale. Nu înţeleg, deci, de ce BNR percepe comisioane pntru produsele băncilor private, atâta timp cât rolul fundamental al BNR este să ofere servicii publice şi să-şi procure resursele necesare doar în contrapartidă cu aceste servicii publice (reglementarea şi controlul activităţilor bancare, respectiv elaborarea şi operaţionalizarea unor politici valutar-monetare specifice).

Din păcate, suprataxarea nejustificată a produselor bancare private nu reprezintă singura disfuncţie în ceea ce priveşte status-rolul BNR în cadrul sistemului bancar din România. O analiză mai detaliată a modului în care este gestionat Internet Banking-ul în România relevă disfuncţii cu mult mai grave. În primul rând, trebuie subliniat faptul ca Internet Banking-ul românesc este supervizat în ultimă instanţă de SC TRANSFOND SA, o companie public-privată în care BNR deţine 33% din capitalul social, restul capitalului social fiind deţinut de 23 de bănci private din Romania. Dar cât de mare este capitalul social al acestei companii? Surprinzător, capitalul social al TRANSFOND totaliza, la sfârşitul anului trecut, doar 6,72 milioane de lei! De ce a fost, deci, nevoie ca BNR să se asocieze cu nu mai putin de 23 de bănci importante pentru a înfiinţa o companie atât de modestă în ceea ce priveşte valoarea capitalului investit? ”S-a scremut muntele şi a născut un şoricel” ar fi spus, într-o asemenea situaţie, regretatul meu profesor Victor Crăciunescu! Răspunsul la această întrebare este foarte simplu: pentru că TRANSFOND este, datorită statutului său de monopol, o companie super-rentabilă. Astfel, profitul net al TRANSFOND a totalizat anul trecut 11,629 milioane de lei, ceea ce înseamnă că rata rentabilităţii financiare a acestei ”bijuterii” a capitalismului bancar românesc a fost în perioada menţionată de 173%!

Dar ce salarii au încasat anul trecut angajaţii de la TRANSFOND?  Anul trecut, cei 106 (!) salariaţi ai TRANSFOND au încasat salarii medii brute de 3 246 euro în fiecare lună. Nici mai mult, dar nici mai puţin! Dar – nu-i aşa? – asta nu reprezintă nici un fel de surpriză în cazul unei companii care deţine un statut de monopol prin ”binecuvântarea” BNR.  Tocmai aceasta este problema. De ce oare BNR percepe în mod nejustificat comisioane pentru fiecare tranzacţie din Internet Banking-ul românesc, comisioane pe care apoi le virează unei companii cu statut de monopol, în care salariaţii sunt plătiţi cu salarii uriaşe, companie în care BNR deţine 33% din capitalul social? Sunt prea multe întrebări, nu-i aşa? Cu toate acestea, la complicata întrebare precedentă există un singur răspuns: CAPITALISMUL DE CUMETRIE, binecunoscutul concept pus în circulaţie, în mod inspirat, după părerea mea, de  Ion Iliescu…