Categorii
Actualitate

Cum a fost la primul, singurul, corectul, cool-ul, pe bunele concurs naţional de poezie. VEZI GALERIE FOTO

Galerie Foto

Plăcintă cu mărar şi brânză cum se face la chioşcul de pe dreapta, cum intri în parcarea din faţa ruinelor cetăţii Sarmisegetuza, mai rar găseşti în Dacia Felix! Cu o aşa sonoră plăcere o mănâncă excursioniştii, atâtea telefoane dau pe la rude şi pe la prieteni ca să le spună de minunea fierbinte ce doar seamănă cu o gogoaşă, dar nu-i, încât e aproape sigur că plăcinta va fi, vreme îndelungată, cea mai dragă amintire din istoria confruntărilor daco-romane. Înainte de a ne urca în maşină şi de a ne continua drumul, îmi arunc privirea spre clădirea Primăriei Sarmisegetuza: în faţa ei, trei steaguri mari fâlfâie frăţeşte unul lângă altul, reamintind lumii întregi că suntem atât membri UE, cât şi ai NATO.

“Curva-i curvă până moare – şi marxistu’ până-l doare”

La Petrila se va petrece ceva ce n-a văzut literatura română: primul, singurul, corectul, cool-ul, pe bunele concurs naţional de poezie! În afară de mine, mai duc trei martori: Ildiko Foarţă, Şerban Foarţă şi Nicu Zambori. Nicu – să filmeze pentru eternitate. Şi pentru TVR Timişoara. Ce, numai la bac să existe camere video? Pe la ora 18, 30, ajungem la casa caricaturistului Ion Barbu, organizatorul concursului. Suntem aşteptaţi, dar la Casa memorială Ion D. Sîrbu, care arată ca-n poveşti: colorată de sus până jos şi plină de personaje ce… vorbesc. Personaj principal pe zidurile propriei case e chiar Sîrbu. Barbu şi copiii din Petrila au pictat casa. Curtea e plină acum de şcolari în vacanţă, care aşteaptă să înceapă ceva. Vizităm casa unde s-au păstrat câteva dintre obiectele celui care a fost primul student la Filozofie ce venea dintr-o colonie de mineri (Petrila) şi căruia i-a fost profesor Blaga. Fotografii, documente, cărţi, citate scrise pe pereţi. „Îmi iubesc maşina de scris mai mult decât Patria şi Istoria”. Maşina de scris e pe masă. „Curva-i curvă până moare – şi marxistu’ până-l doare”. A făcut şapte ani de puşcărie politică. „Viaţa mea este tratatul meu de Morală şi Politică”. A murit în 1989, n-a mai prins Revoluţia.

Colonişti literari şi apropitari ai Petrilei

Barbu, caricaturistu’, ne pune la o masă, în curte. Nucu Pandrea a venit şi el, cu tot cu frunza-i la care cântă ireal, tocmai de la Cluj. Din Guadelupa a ajuns o pictoriţă, Petra, născută în România. Primim, în aplauzele copiilor, titlurile de cetăţeni ai coloniei literare Petrila şi certificatele de apropitari ai unor parcele  din curtea casei memoriale. Fiecare parcelă are 20 de centimetri pătraţi. Cât să stăm drepţi, în picioare. Nucu, pe care copiii îl strigă Moş Crăciun, face o cântare din frunză. Ba mai multe cântări. Aplauze. Şerban e-n formă şi culege şi el aplauze. Ba chiar şi-un pupic de la Petra. Aplauzele nu mai contenesc. Copiii bisează. Şerban iubeşte copiii şi le face pe plac. Cosmin Bumbuţ, fotograful, primeşte şi el pământ. Actorii timişoreni de la Auăleu, teatru de garaj şi curte se înfrăţesc cu Petrila. Seara, într-una dintre cele două camere ale casei Sîrbu, se cântă, se spun poezii, se râde şi, de ce să nu respectăm adevărul literar, se bea. Limoncelo şi palincă de Cluj, de la Nucu. O fetiţă de doi se uită mirată. Apoi, râde.

Un om din Tecuci avea un motor…

100 de poezii au fost transcrise de copiii pe coli de desen. Apoi, au „împachetat” colile în bărcuţe şi le-au numerotat. Bărcuţele stau cuminţi într-un geamantan. E duminică dimineaţa şi e soare. Pornim spre Peştera Bolii, unde va avea loc concursul. Copiii urcă ciripind în „casa memorială mobilă” a lui Ion Barbu. Ne fac cu mâna. Dinu Olăraşu face semne cu chitara. Peştera e la vreo 10 kilometri, în drumul spre Haţeg. Fiindcă a fost a boierilor Bolea îi spune cum îi spune, nu din motive medicale. Suntem peste o sută, mari şi mici, veseli toţi. Coborâm spre locul de start. Şerban Foarţă preferă se contemple povestea de sus. Pe râul Jupâneasa, care străbate peştera, se vor lansa bărcuţele. În afară de numere, ele au şi nume. Văd: Blandiana, Dosoftei, Zubaşcu, Iaru… Lumea stă ciuci, pe malul apei, cu bărcuţe în mâini. Ion Barbu dă startul, iar poeziile se duc pe apă, cu viteză, în chiotele copiilor care le fac galerie şi care, imediat, aleargă după ele prin peşteră, pe firul râului. Toată lumea aleargă. Nicu Zambori are şi camera de filmat. „Încet, să n-aluneci! Să prinzi finişul…”, îi strig, dar n-are cum să audă, râul curge zgomotos. La al patrulea pod din peşteră, un băiat pescuieşte bărcuţele cu o plasă. Doar primele trei, câştigătoarele, sunt salvate, restul curg mai departe. Barbu face o conferinţă de presă ad-hoc şi anunţă podiumul. Camere de filmat, microfoane, reportofoane, bliţuri. Atenţie! Locul III – Irina Mavrodin. Locul II – Emil Brumaru. Natura a hotărât ca Mihaaaaai Ursachiiiii să fie câştigătorul primei ediţii al celui mai cinstit concurs din istoria literaturii române. Băieţelul care i-a transcris poezia e fericit, căci e şi el, într-un fel, câştigător. Ca noi toţi, care suntem aici. „Să citească poezia, să citească poezia!”, strigăm, iar Peştera Bolii ne amplifică dorinţa. Băiatul îşi potriveşte ochelarii pe nas, îşi drege vocea şi dă glas cuvintelor ce abia se mai ţin pe coala din care picură apă: Un om din Tecuci avea un motor/ Dar nu i-a folosit la nimic.