În teoria politică, în sociologie şi în teoria managementului, puterea este un concept care a determinat şi va determina nenumărate controverse. În acest context, puterea este definită, în sens foarte general, drept capacitatea unor persoane sau instituţii de a afecta, prin anumite mijloace, atitudinile şi acţiunile altor persoane sau instituţii. Din acest punct de vedere, exercitarea puterii implică asentiment (consimţământ, supunere ) sau, în caz contrar, utilizarea unor mijloace de costrângere violente sau nonviolente, legitime sau nelegitime. Din această perspectivă, există o idee aproape unanim acceptată în politologie, sociologie sau în teoria managementului: exercitarea puterii, într-o formă sau alta, este o condiţie necesară în ceea ce priveşte existenţa pe termen lung a unor colectivităţi umane. Cu alte cuvinte, existenţa socială implică în mod necesar relaţii asimetrice de putere între persoane şi grupuri, respectiv o distribuţie inegală a puterii între persoane şi grupuri. Pe de altă parte, marxiştii, libertarienii şi anarhiştii contestă vehement necesitatea distribuţiei inegale a puterii şi a autorităţii (conceptul de autoritate implică asentiment în ceea ce priveşte utilizarea coerciţiei). În ceea ce priveşte libertarienii şi liberalii conservatori, a existat şi există încă un triumfalism pseudoştiinţific de tip Newton – Darwin ce vizează postularea aserţiunii că prin ”alegeri democratice” sau ”pieţe libere” sunt posibile decizii colective care să determine o eliberare de facto a persoanelor de ”tirania” statului sau a companiilor.
După părerea mea, actualele concepţii despre putere din lumea ştiinţifică occidentală şi nu numai sunt mai degrabă ideologice, şi nu ştiinţifice. Pentru că în urmă cu patru decenii Keneth Arrow, un savant ai cărui părinţi au fost evrei care s-au născut în România, a demonstrat că nu poate exista o formă democratică de elaborare a unor decizii colective care să fie compatibile cu ansambluri complexe de opţiuni individuale divergente. Cu alte cuvinte, prin ”alegeri libere ” nu pot fi adoptate decizii care să fie pe placul tuturor votanţilor. Ceea ce reprezintă, incontestabil, un adevăr intuitiv. Keneth Arrow demonstrează ştiinţific, deci, că deciziile cele mai bune pentru interesele şi aspiraţiile colectivităţilor umane le pot lua doar anumiţi conducători, şi nu grupuri de persoane sau ”conduceri colective”. Pe de altă parte, cu câţiva ani mai devreme, Kurt Godel, excepţionalul matematician de origine austriacă, demolase mitul omnipotenţei cunoaşterii ştiinţifice prin celebrele sale teoreme de incompletitudine. Drept urmare, nu are nici un rost să mai credem că pot exista Constituţii sau legi perfect valide, care, în virtutea acestei utopii, ar trebui respectate cu religiozitate! În sfârşit, mai recent, John Nasbit a demonstrat că promovarea interesului individual în detrimentul celui colectiv pe ”pieţele libere” determină o inevitabilă alocare neeficientă a resurselor.
În concluzie, triumfalismul ştiinţific de tip iluminist a determinat nenumărate eşecuri şi erezii ştiinţifice în ultimul secol. S-a dovedit, deşi nu ar fi fost nevoie, că divorţul ŞTIINŢĂ – RELIGIE este mai degrabă o tragedie, decât ”progres al cunoaşterii”. După părerea mea, puterea oamenilor (în calitate de conducători, artişti, intelectuali, părinţi, preoţi, profesori, politicieni, fermieri şi aşa mai departe) este, înainte de orice, un HAR, un DAR de la DUMNEZEU. Iar cei care au fost înzestraţi cu acest HAR, ar trebui să-l dăruiască şi ei celorlalţi semeni. Nici o teorie contractualistă sau utilitaristă a puterii nu valorează doi bani în raport cu acest adevăr care ţine de bunul simţ. Oare nu este cumva conducătorul de tip carismatic definit de Max Weber un conducător dotat cu HAR? Iar atunci când cei conduşi CRED în HARUL conducătorului lor, este evident că aceştia acceptă necondiţionat deciziile acestui conducător. De aici şi responsabilităţile morale recurente: conduita conducătorilor implică discernământ şi echitate, iar conduita celor conduşi implică supunere şi conştinciozitate. ”Pieţele libere”, ”democraţia liberală”, normele juridice şi conduitele contractuale reprezintă mijloace mai mult sau mai puţin eficiente de promovare a INTERESELOR de factură materială. Dar relaţia dintre un conducător înzestrat cu HAR şi cei care ACCEPTĂ şi PREŢUIESC acest HAR este cu totul altceva. HARUL conducătorilor se transmite celor conduşi prin CREDINŢĂ, IUBIRE, SACRIFICIU, SMERENIE şi VENERAŢIE. Păcat că cei care scriu manuale de management nu ştiu sau au uitat toate astea! Mare păcat! Pentru că Omul nu este doar o fiinţă care are o RAŢIONALITATE LIMITATĂ şi anumite INTERESE de natură utilitară. Omul este cu mult mai mult de atât. Înainte de orice, Omul este o fiinţă care CREDE şi care IUBEŞTE. Desigur, ar fi absurd să excludem dimensiunea raţională a fiinţei umane, ca să zic aşa. Dar a defini fiinţa umană doar prin COGITO ERGO SUM este acelaşi lucru ca şi cum ai înlocui icoana MÂNTUITORULUI IISUS HRISTOS printr-o caricatură! Să-mi fie iertată comparația!
