El avea o cruce de lemn şi o inimă de aur. Azi, tot mai mulţi au cruci de aur şi inimi de lemn. Ba şi poşete de zece mii de euro sau ceasuri de cincisprezece mii. Cât despre maşina eurofariseului sau trabucurile patricianului, nici n-are rost să mai discutăm. Mai grav este că toate astea,  pentru primatele cu drept de vot, au devenit bunuri de patrimoniu naţional şi motiv de adoraţie electorală.

Acum, deşi încă mă cam resimt după Marea Râgâială, ediţia de primăvară, mi-am adus aminte de mulţimea de inşi care mi-au urat să pasc fericit, o îndeletnicire sănătoasă de altfel, aşa că gândul meu s-a îndreptat cu recunoştinţă către guvern, care se străduieşte să ne lămurească şi el să paştem fericiţi, dar tot anul.

Chiar dacă povestea cu păscutul pare o doar chestie hazlie, un sâmbure de adevăr tot ne arată, din bălăriile bugetare, degetul mijlociu. Ştabii statisticii europene au dat pe goarna mediatică o ştire în premieră continentală, legată de artiştii care ne conduc: trupa guristului mic cu coasa mare umblă la cifre şi le trimit abureli, evaluate cam aşa: „Eurostat are rezerve în privinţa calităţii datelor raportate de România, referitoare la deficitului bugetar de anul trecut”! Nu mă miră, că doar, după revoluţie, la Bucale s-a inventat un nou sistem matematic, care ridică o întrebare ce l-ar bloca şi pe Einstein: şpaga, comisionul şi foloasele necuvenite e cifre? În matematica clasică s-ar părea că da, dar în sistemul bucaliot, nu, că nu există! Aţi văzut vreo şpagă trecând zebra de la parlament sau de la guvern? Chiar şi când a scos una la plimbare senatorul teleormăneano-uneperean, fost roşu, Micky Şpagă, ea devenit zero! Dacă aduni fondurile europene şi contribuţia statului, rezultă un proiect de autostradă, dar niciodată nu apare un comision, nu? Cât despre foloasele necuvenite, deşi ţara geme de vile şi gipănoaie care dau dracu’ matematica euclidiană, doar în cazul bizantinului au apărut, sub formă de termopane, dar şi astea devin tot mai termopale.

Ne aflăm în plin proces de guţificare paşnică a României. Statutul cetăţeanului e dat de mărimea lanţului de la gât şi de preţul maşinii, nu de IQ sau numărul anilor de şcoală. Posturile de conducere se ocupă nu în funcţie de nivelul de pregătire, ci de culoare şi lungimea organului politic numit limbă. Poporul electoral se poartă la urne la fel cum au făcut de Paşti, când, în loc să se gândească la semnificaţia crucificării Lui, a tăiat trei milioane de miei şi s-a dus să asculte slujba Cuv. Muc. Salam pe pajiştile pline de gunoaie.

Pentru că toate astea trebuiau să poarte un nume, ele s-au numit statistică. La fel ca democraţia de pe-aici, ea este originală şi răspunde nevoilor celor ce muncesc zi şi noapte în Palatul Victoria Capitalismului de Stat. Ea reprezintă o tradiţie îndelungată, de pe vremea când văcăroii mişunau mahmuri prin CSP, iar vaca proptită de gard la CAP Flămânzi dădea cincizeci de kile de lapte pe zi (real, pe an, dar asta-i politică, nu statistică!).

Cifrele trimise la Eurostat şi umplute de cacao de către cei de acolo sunt cea mai bună dovadă că domnii care ne conduc, chiar dacă au diferite sigle la partide, tot de la aia cu secera şi ciocanul se trag, acu’ poate puţin modificată: secera şi ciolanul…