Galerie Foto
George Coşbuc s-a născut, spun datele existente până acum, în 20 septembrie 1866, în satul Hordou, în judeţul Bistriţa–Năsăud. Dar poetul scrie, cu propria-i mână, în finalul unei epistole adresate părinţilor săi, un Post Scriptum (P.S.) foarte limpede, pe care îl cităm (şi îl reproducem şi în facsimil): “Mâne e ziua sf. Marie şi eu împlinesc tocmai mâne 25 de ani. Mâne e şi ziua mamei”. Faptul că poetul e născut de Sfânta Marie este, iată, neîndoielnic.
Scrisoarea din care am desprins citatul, dar şi o alta, mai târzie, din 1906, adresată tatălui său, preotul Sebastian Coşbuc, ne-au fost puse la dispoziţie de către o rudă a poetului, doamna Adina Paraşcă, care le-a moştenit de la mama sa, profesoara Dora Tudoroniu Coşbuc (+2010), din Beregsău, strănepoata poetului. Profesoara Tudoroniu Coşbuc a fost unul dintre cei zece copii care au trăit, ai preotului Vasile Coşbuc, fiul badei Leon, fratele mai mare al poetului.
În continuare transcriem o epistolă cu totul specială prin umorul şi farmecul ei, pe care poetul George Coşbuc i-a trimis-o tatălui său, şi care începe cu… “Părinte popo”. Profesorul de limba şi literatura română Ion Tudoroniu (+2009), soţul strănepoatei lui Coşbuc, citea scrisoarea elevilor din Beregsău, când aceştia ajungeau cu lecţiile la opera poetului, pentru a-l face pe autorul “Cântecelor de vitejie” mai drag copiilor.
Luni, 18 XII 1906
Părinte Popo,
Sosit-ai acasă din Bucureşti, ori eşti încă tot pe drum printre Coldău şi Săsaru? Şi-ai găsit acasă toate prescurile pe număr? Şi doamna preuteasa, bine sănătoasă mulţămim D-Tale? Şi Sfinţia Ta – ei, dă-o dracului de sfinţie! – eşti sănătos şi vesel? Îmi pare bine.
Am cetit prin gazetă că la gara de la Copşa Mică ţi-ai fi pierdut ochelarii. Îmi pare rău. Şi că prin Sibiu ţi-ai fi pierdut capul (dar de asta mă mir, că omul nu poate pierde ce n-are), ţi-ai fi pierdut capul după o sălişteancă frumoasă. Astâmpără-te, popo, cu de-astea, că şade rău, că eşti bătrân! Ce Dumnezeu, Angelina n‘are „parapleu“ să ţi-l rupă de scăfârlie?
M-am apucat eu să vă scriu, căci Alexandru are acuma şi mai puţină vreme decât mine. Toata ziua e la şcoală, se scoală de la 6 ½ dimineaţa, căci l-am dat la liceul Lazăr şi noi stăm departe, mai mult de patru kilometri de la liceu. Merge şi vine cu tramvaiul electric, dar îi trebuie pe drum vreme multă, căci face pe zi de 4 ori acest drum, aproape 10 kilometri zilnic. E îmbrăcat în uniformă de cadet şi e cu puşcă pe umer.
Eu, multămesc de întrebare, sât sănătos. Nevasta-mea aşişderea. Alexandru idem. Bucătăreasa tot aşa. De la Sf. Dumitru ne-am mutat în casa noastră – str. Labirint 133 – casă frumoasă, mare, mă rog, ca de boier sărac! Păcat că astăvară când aţi fost prin Bucureşti n‘o aveam, ca să va omenim ca pe nişte obraze subţiri ce sânteţi D. Voastră şi ca pe nişte feţe bisericeşti cari au s‘ajungă în raiu de-a dreapta Sfântului Haralambie cel cu aripi de foc, care scaldă de şapte ori pe zi dracii în leşie. Dar ce n‘a fost astă vară, o să fie la anul şi la mulţi ani, că nu e numai un câne scurt de coadă în lumea asta şi nici omul nu a jurat să vie numai o dată în viaţa lui prin Bucureşti ca Pahonie Mocodeanul din Hordou la Ierusalim. O să mai veniţi să mai vedeţi „Cârjele“ şi cinstita casă a Domnului, sfânt lăcas de închinăciune la Caru-cu-bere (oho, Constantine, ce frumuseţe de spumă!).
Acum, mai bine aş tăcea, dar uite că am fustei pe limbă şi mă leg şi eu de-o vorbă din scrisoarea ta cea din urmă. Prostul făgăduieşte şi nebunul trage nădejde. Adecă nebunul sânt eu şi prostul eşti tu (să nu ne-audă cineva, că te pomeneşti că ne crede!). Te-ai legat să ne trimiţi – tu ori Angelina, că tot un drac sânteţi – un covor, da un c-o-v-o-r! Bre Turcule, nu puteai să te astâmperi, că acuma nevasta-mea, numai covoare vede, ba galbene, ba albastre, ba verzi. Mi-aţi înnebunit-o cu covorul vostru.
Prin Bucureşti e iarna straşnică, zăpada multă şi ger, Dar mult soare şi multă veselie şi acum cu sărbătorile, că vin, începe frumuseţea oraşului cu nesfârşite iluminaţii, cu sgomot şi cântece şi câte comedii.
Iar vouă, fiilor, pace şi bună iubire între oameni. Să vă mâncaţi în pace călbasurile (aşa cred că se chiamă mâncarea aia, că eu de 20 de ani nici n-am mai văzut-o) şi să vă roadeţi cu câţi dinţi mai aveţi, costiţele de porc şi bucuraţi-vă şi veseliţi-vă cu veselia Domnului, petrecându-vă sărbătorile cu dragoste şi cu har dumnezeiesc. Ai strănutat? Să-ţi fie de bine! O să faci chef de seara cu Vartolomeiu a lui Filimon Gâjăilă de pe uliţa morii. Şi salutări de la noi,
George
Fiica profesorilor Dora şi Ion Tudoroniu ne-a pus la dispoziţie şi o serie de fotografii inedite cu poetul şi cu familia sa, pe care vă invităm să le descoperiţi în galeria foto. În acceaşi galerie, reproducem scrisori şi cărţi poştale scrise şi expediate de către importantul scriitor român.
- George Coşbuc, fotografie din profil
- Elena Coşbuc, soţia poetului
- George Coşbuc, soţia Elena şi fiul Alexandru
- George Coşbuc
- Sebastian Coşbuc şi Maria Coşbuc, părinţii poetului
- Leon Coşbuc, preot, fratele poetului
- Valeria Coşbuc şi soţul ei, preotul Vasile Coşbuc, fiul lui Leon
- Scrisoarea lui George Coşbuc către părinţi
- Scrisoarea lui George Coşbuc către părinţi, pagina a doua
- P.S. referitor la ziua de naştere a poetului
- Scrisoarea “Părinte popo” a lui George Coşbuc către tatăl său (I)
- Scrisoarea “Părinte popo” a lui George Coşbuc către tatăl său (II)
- Carte poştală a lui George Coşbuc către Vasile Coşbuc, fiul lui Leon
Date despre viaţa şi opera lui George Coşbuc
20 septembrie 1866: Se naşte George Coşbuc, în satul Hordou (azi George Coşbuc), în casa preotului greco-catolic Sebastian Coşbuc.
1871, septembrie: Urmează cursurile clasei I primare în satul Hordou.
1873: Îşi continuă şcoala primară, clasele a II-a şi a III-a, la Telciu.
1876/1884: Elev al Liceului românesc din Năsăud; este găzduit de învăţătorul Teodor Rotari, în biblioteca acestuia găsind pentru lectură operele scriitorilor români şi lucrări ale unor autor străini. În anii liceului, Coşbuc desfăşoară o bogată activitate literară în cadrul Societăţii de lectură a elevilor Virtus Romana Rediviva. În clasa a VII-a, Coşbuc este ales vicepreşedinte al societăţii, iar din 1883 devine preşedinte.
1884: Publică în paginile revistei Muza someşeană primele sale poezii.
1885/1886: Colaborare susţinută la Tribuna şi la Familia lui Iosif Vulcan. Se retrage de la facultate, frecventând sporadic doar anumite cursuri universitare. Continuă colaborarea cu Tribuna, câteva dintre creaţii fiindu-i publicate sub formă de plachete în “Biblioteca poporală a Tribunei”.
1886/1887: Traduce intens poezii din autorii greci, cu intenţia de a le publica într-o antologie.
1887: Colaborează la Tribuna, corespondează cu Slavici, care-l cheamă la Sibiu, unde de prin august începe să lucreze ca redactor. Experienţa de aici s-a dovedit foarte rodnică pentru viitoarea sa desăvârşire intelectuală.
1888: Publică tot mai intens la Tribuna; îşi orientează scrisul spre o specie literară în care a rămas neîntrecut: idila.
1889: Publică Nunta Zamfirei, una din capodoperele creaţiei sale; succes răsunător. Pleacă în toamnă la Bucureşti, unde se va stabili definitiv.
1890/1891: Îndeplineşte un timp funcţia de “desemnător ajutător” la serviciul arhitecturii, din cadrul Ministerului Cultelor. Colaborează la diverse reviste şi ziare (Amicul Familiei, Constituţionalul). Publică în Convorbiri literare (1 aprilie 1890) poezia La oglindă. Elaborează cu mai mulţi profesori manualul de şcoală Carte românească de cetire.
1891/1892: Publică în Tribuna poezii remarcabile. Devine redactor al revistei magazin Lumea ilustrată (unde apar Fatma, Vestitorii primăverii, Noapte de vară, Vara, Vântul).
1893: Îşi începe colaborarea la revista Vieaţa, de sub direcţia lui Vlahuţă şi V.A. Urechia. Apare Balade şi idile, la Editura Librăriei Socec din Bucureşti, volum de debut. Evenimentul va fi consemnat în revistele Convorbiri literare, Minerva, Tribuna, Familia, Moftul român.
1894/1895: Apare revista Vatra, în editura lui C. Stefea, sub redacţia lui Slavici, Caragiale şi Coşbuc. În Vatra, Coşbuc începe să publice, la rubrica Vorba ăluia, ghicitori explicate. În paginile revistei apar şi poeziile: Noi vrem pământ!, Mama, Lupta vieţii, In opressores, Paşa Hassan, Doina.
1895: Se căsătoreşte cu Elena, sora editorului C. Sfetea. Se naşte, la Craiova, unicul fiu al poetului, Alexandru.
1896: Publică volumul Fire de tort. Se tipăreşte, în traducerea lui Coşbuc Eneida de Vergiliu. Traduce poema byroniană – Mazepa.
1897: Colaborează la Tribuna poporului (Arad), Albina, Revista ilustrată (Bucureşti). Colaborează la revista de literatură Povestea vorbei. I se tipăreşte, la Caransebeş, volumul Versuri şi proză. Traduce din Terenţiu (comedia în cinci acte Parmeno). Publică la Craiova Antologia sanscrită, care cuprinde fragmente din Rig-Veda, Mahabharata, Ramayana. La Bucureşti apare, tot în traducerea sa, Sacontala lui Kālidāsa. C. D. Gherea publică amplul studiu despre Coşbuc: Poetul ţărănimii. Pentru traducerea Eneidei, Coşbuc primeşte premiul Academiei „Năsturel Herescu”. .
1899/1902: Susţine apariţia revistei România jună (Bucureşti). Apare revista Semănătorul (Bucureşti), sub conducerea lui G. Coşbuc şi Al. Vlahuţă. În afara unor poezii originale, Coşbuc publică aici primele traduceri din Odiseea. Colaborează la Universul literar.
1902: Tipăreşte volumul de versuri Ziarul unui pierde vară. În colaborare cu Vlahuţă, Coşbuc publică la Bucureşti Carte de cetire pentru şcolile secundare şi profesionale, partea I.
1904: Publică volumul Cântece de vitejie, elogiat de N. Iorga în Semănătorul (29 august). Tipăreşte traducerea din Georgicele lui Vergiliu.
1906: De la 1 ianuarie Coşbuc, I. Gorun şi Ilarie Chendi editează revista artistică Viaţa literară şi artistică.
1907: Termină traducerea integrală a Divinei Comedii de Dante Alighieri (publicată postum între 1925 – 1932, sub îngrijirea lui Ramiro Ortiz). Începe colaborarea cu Viaţa Românească.
1908: Poetul se reîntoarce în Ardeal, spre locurile de naştere, întâlnindu-se cu foştii săi profesori şi colegi. La Prislop îl cunoaşte pe Liviu Rebreanu.
1910/1914: Apare, în traducerea poetului, drama Don Carlos de Schiller. Publică în Tribuna (Arad) şi Românul, Flacăra (Bucureşti); tipăreşte o culegere de balade populare şi din diferiţi autori români.
1915, august: În urma unui accident rutier, fiul poetului – Alexandru moare. „Pierderea aceasta în nişte împrejurări atât de năprasnice i-a zdrobit orice încredere în viaţă” – (L. Rebreanu).
1916: Poetul este ales membru activ al Academiei Române.
1917: Continuă lucrul la definitivarea traducerii Divinei Comedii şi a unui amplu şi original comentariu despre capodopera lui Dante Alighieri.
1918: În revista Scena apare Vulturul, ultima poezie pe care Coşbuc o publică în timpul vieţii.
9 mai 1918: Poetul încetează din viaţă, la Bucureşti; a fost înmormântat la cimitirul Bellu.
(sursa datelor despre viaţa şi opera lui Coşbuc: http://ro.wikipedia.org)
