La prima volta ho incontrato Lidia Palumbi in cornisa sugestiva din Castello Piccolomini di Celano, indaffarata sau imbulare in judecata opera, o concluzie a unei mostre. Curiosa de saperne de mai multe cominciato pentru a scrie si prin e-mail, este nata tra noi o sortare de corespondenta, mai multa victorie si rapoarte epistolari de o data pentru ai ritmuri de pe web. 

La seconda volta ci siamo incontra intr-o piazza di Pescara, sua citta natale, de asemenea, exista si oggi Lidia vive si lavora in Olanda. Dal nostro incontro este nata questa intervista, che personalmente mi ha permesso di apprezzare eleganza, la serieta si la forta expresiva di un’artista che vi consiglio vivamente di scoprire.

Nata in Italia, apoi ceva la porta altceva, in Olanda … Lidia: o prezentare scurta pentru i lettori che non la conoscono.

Il desiderio di confrontarmi cu o realitate / cultura diversa ha cert preparato the terreno. 

Poi a Firenze ho incontrato un giovan olandese, ora mio marito, e mi sono transferita in Olanda dove vivo e lavoro da trent’anni. Ho frequentato l’Accademia di Belle Arti di Groninga diplomandomi nel 1989.

Fiecare artist are un legiu mai important in ceea ce priveste incontro-ul cu arta. Lei hai un episodio in particolare da raccontarci? Vino ha avuto inizio il suo cammino nel mondo della scultura?

Il mio e un cammino iniziato molto presto e in modo del tutto naturale. Ricordo che da bambina prendevo la creta dal garden per modellarla. Mi afascinava trarre dalla materia amorfa o realitate che prendeva vita. Il mio rapporto con forme and oggetti era infatti fortement animistico e, in calitate, continua ad esserlo.

Ho letto, sbirciando nel his curriculum vitae, che ha studiato letteratura italiana a Firenze.

Array

La scultura antica, che si nasconde in ogni angolo di quella magica citta, are influenta asupra lui percorso di artista? Tra gli scultori mai moderni exista ceva despre cine si daca sunt particolarmente legati?

Il bagaglio culturale e di vita vissuta – atunci in senso lato anche l’esperienza fiorentina – parte din si lucrul meu. La distanta fizica si emotionala din Italia si in viata intr-o cultura diversa au avuto altrettanto un ruolo fondamental.

Mi sento vicina agli artisti – disciplina delle varie si non solo visive – che scrutano l’animo umano si trasmettono emotii si state de animo. Penso a Rothko, un Rouault, un Sironi, ma anche a Pavese, Dostojevski, Bergman, De Sica, Verdi, De Andre ‘… tanto per citarne cateva. E tra gli scultori c’e ‘Giacometti, cu cercetarea sa esentiala si expresia sua mare.

Spesso le sue opere sono definite „spazi del silenzio” sau „spazi dell’incomunicabilita”. Personalmente ritengo che il loro fascino risieda in una sottile vena malinconica, nostalgica, tracce di un passato che, after esser state lentamente metabolizzato, in un istante si trasformano in via d’uscita, in volonta di rimettersi in joc si paradossalmente in un grido di speranza sussurrato … Se interpreteaza o interpretare non e errata, a cosa e legata questa visione? 

C’e silenzio e c’e alienazione neglija spazi delle mie opere. Un silenzio che e mai di un sussurro anzi un grido: „Plansul tacerii”. Il silenzio vina e voce e o sua monumentalitate. E un grido care contine unul dintre spectacole de emotii, de la o referinta la ribellione si denunt, la sentimentul de impotenta si la voia noastra de a circula in afara.

Lidia, ci siamo date appuntamento in una piazza della sua citta natale, Pescara.

Array

Ecco, la piazza e un soggetto che torna la spesso nei suoi lavori. La piazza vine spazio in bilico tra „agorafobia” si sorta „contenitore di emozioni, ricordi sau presagi”, aproape ad una dimensione quasi metafisica. Vuole parlarcene?

La piazza e una formulare che reprezenta la vita. E ‘un contenitore di emozioni, un palcoscenico. Sulla base / piazza si pongono elementi che – ininsieme delle distanze e proporzioni – creare uno stato d’animo. La misura, sentita come immensa, e silentiu intotdeauna prezent, danno all’opera un carattere metafisico.   

Piazza Grande , 1996

bronzo, 52x50x10.5

L’aria, il vuoto, la libertate … sembrano in alcune sue opere fiind i soggetti invisibili, i protisti silenziosi. Penso a L’aquilone , un Silenzio pomeridiano , pe Madonnine sulle vette longilinee dei loro piedistalli, alle sue piazze …

L’aria e le distanze. Il vuoto fisico ed emozionale. L’anelito alla liberta, spesso espresso neglije verticale.

Da, acestea sunt realitate intotdeauna prezenta in mie opera.

La Madonna – la mama col bambino – este posta in alto. E simbolul della vita in sua positivita. Mai inalte si mai puternice de fiecare avversitate.

Nella grafica in general, rispetto alla scultura, ho trovato un’atmosfera mai legata in interior si este pentru acest lucru pentru mai multe fiabesca. Profili di case, palazzi, come fossero castelli incantati di racconti lontani. Vino mai? Nella grafica cosa cambia rispetto alla scultura? La sfida cu un atteggiamento diverso?

L’infanzia ha ceva di fiabesco, le emotii au spazi si misure infiniti. Affronto gli stessi temi – tra i calitatea de infanzia – cu acelasi lucru este trimis in scultura che in grafica. Le tehniche, foarte diverse anche per tempi di realizzazione, permit o grafie diversa. Nella scultura la ricerca dell’essenzialita si mai lunga si mai laborioasa.

Il suo percorso scultoreo si grafico pot fi suddiviso in periodi legati a ricerche sempre. Cos’e che spinge un artist a cambiare rotta? Va rog sa contati pe Lei la sperimentare? Cand e un rischio e quando e una conquista?

La mia rotta – per usare lejudecare condamnata – rimane la stessa anche la diversita nell’espressione poate sa se gandeasca la o diviziune periodica. Credo che il mio sia sia fluire costante della stessa ricerca che segue le fasi della mia business individuale e queste si riflettano nell’espressione del lavoro.                                                                                                                                                       

La sperimentatie conteaza foarte mult, si este o parte esentiala a procesului creativ. Este bine sa se poata identifica de la momentul in care se distreaza, se pot experimenta per  fiecare,  si este necesar sa fie nevoie. Lo definirei anzi un rischio relativo, deoarece la fiecare pierdere in urma unui concurator.

Che ruolo are in cautarea sa „dimensione dell’opera”?

La dimensione dell’opera e le singole misure sono legat al sentire. Un’opera anche piccola poate fi monumentala si este trimisa in timpul procesului creativ. Cerco monumentalita. Ha un legame col silenzio. 

Un alt aspect care influenteaza dimensiunea si este nevoia mea in mine, este intotdeauna prezenta, de abracciare cu spazio fisico del mio proprio corpo la fisicita dell’opera. Sentirmi tutt’uno, identificarmi cu creatura che nasce.

La vecchia casa , 1988

bronzo, 20×11.5.7

Asadar, este un artist care sa nu mai fie mai important si mai exista o operatiune care sa se simta particolar legata si pentru ca?

A quelle opere (de exemplu, La Vecchia Casa, 1988) che, a departat multe ani si nu a fost mai importanta in ceea ce priveste imaturitatea formala, mentinerea la voce forte forte si inalterate.

A cosa lavora in acest perioada e calitativ si proiecte exprimate pentru viitor?

Continuare a lavorare approfondendo gli stessi temi. Cercare le risposte, penetrare nel mistero della vita, indrazneste sa audi la tacere a proteste si la sofferenza dell’oppresso.

I progetti espositivi – che programmo a long respiro per protejat lo spazio creativo – vedono nel 2012 una collettiva in Belgio ed a personal in Italia, accanto to other business of valutare.

Una cere scontata a cui Le chiedo di rispondere cu o batalie. Per Lei l’arte si …?

Il canto dell’essere umano. 

Vi invitiamo a visitare il sito dell’artista : http://www.palumbi.eu/

Versiunea in limba engleza: Interviu | Strigatul tacerii in arta Lidiei Palumbi

Prima data cand am cunoscut-o pe Lidia Palumbi a fost in pitorescul cadru al Castelului Piccolomini din Celano, in timp ce ea era ocupata sa-si impacheteze lucrarile la finalul unei expozitii. Curioasa sa aflu mai multe am inceput sa-i scriu e-mailurile. Aceasta a dus la o corespondenta de fel, mai asemanatoare cu scrierea in stil vechi decat cu comunicarea pe internet.

A doua oara ne-am intalnit intr-un patrat din Pescara, orasul natal, chiar daca Lidia acum locuieste si lucreaza in Olanda. Aceasta reuniune a dus la acest interviu , care mi -a dat o oportunitate personala de a veni intr – adevar sa aprecieze eleganta, seriozitatea si puterea de exprimare a acestui artist a carui lucrare am recomandam bine pentru tine.

Nascut in Italia si apoi ceva te aduce in alta parte, in Olanda … Lidia: o scurta introducere pentru cititorii care nu te cunosc.

Dorinta de a ma confrunta cu o alta realitate / cultura mi-a pregatit cu siguranta calea. Cand la Florenta am intalnit un tanar olandez, care acum este sotul meu, si m-am mutat in Olanda unde locuiesc si lucrez treizeci de ani. Am participat la Academia de Arte Plastice din Groningen si am absolvit in 1989.

Fiecare artist are o memorie atasata de intalnirea sa cu arta. Aveti un episod anume care sa ne spuna? Cum a inceput calatoria dvs. in lumea sculpturii?

Mina este o calatorie care a inceput de la o varsta foarte frageda si intr-un mod natural. Imi amintesc ca un copil care ia argila din gradina pentru a o modela. Am fost fascinat de o realitate care a luat viata dintr-un material amorf. Relatia mea cu formele si obiectele a fost de fapt puternic animista si, in unele privinte, continua sa fie asa.

     Am citit in curriculum vitae ca ai studiat literatura italiana la Florenta. Au influentat cariera ta artistica sculpturile antice, care pot fi gasite in fiecare colt al acestui oras magic? Exista sculptori moderni de care te simti deosebit de aproape?

     Fundalul meu cultural si viata mea personala – care intr-un sens mai larg include experienta florentina – au devenit parte din munca mea. Distanta fizica si emotionala fata de Italia si faptul de a trai intr-o cultura diferita au jucat de asemenea un rol important.

Ma simt aproape de artisti – din diverse discipline, nu numai de arta vizuala – care cauta sufletul uman si transmit emotii si stari de spirit, precum Rothko, Rouault, Sironi, dar si Pavese, Dostoievski, Bergman, De Sica, Verdi, De Andre ‘, pentru numeste doar cateva. Printre sculptori se afla Giacometti cu cautarea sa existentiala si marea sa expresivitate.

Lucrarile dvs. sunt adesea definite ca „zone de tacere” sau „spatii de incomunicare”. Personal cred ca apelul lor se afla intr-o stare de spirit subtila melancolica si nostalgica, urme ale unui trecut care, dupa ce a fost metabolizat lent, devine brusc o cale de iesire, o vointa de a reveni in joc si, paradoxal, un strigat de speranta soptit. Sunteti de acord cu aceasta interpretare si pe ce fel de viziune se bazeaza acest lucru? 

Exista tacere si instrainare in spatiile lucrarilor mele. O tacere care este mai mult decat o soapta, ci un strigat: „Strigatul tacerii”. Tacerea, ca prezenta si voce, isi are monumentalitatea. Este un strigat care contine un spectru de emotii, de la suferinta, rebeliune, denuntare si neputinta pana la vointa de a iesi.

Lidia, ne-am intalnit intr-un patrat al orasului tau natal, Pescara. Patratul este un subiect care apare frecvent in lucrarile tale. Cred ca exista un bronz datand din 1991, care este dedicat acestui patrat. Patratul ca spatiu in echilibru intre „agorafobie” si un fel de „container de emotii, amintiri sau premonitii”, alaturi de o dimensiune aproape metafizica. Poti sa explici asta?

T el patrat este o formulare care reprezinta viata. Este un recipient pentru emotii, o etapa. Elementele sunt plasate pe baza / patratul care apoi creeaza o stare de spirit datorita setului lor specific de dimensiuni si proportii. Dimensiunile, simtite ca imense  si tacerea mereu prezenta confera operei un caracter metafizic.

Aerul, vidul si libertatea par a fi subiectele invizibile si silentioase ale unor lucrari ale tale. Un exemplu la care pot sa ma gandesc este Zmeul din „Tacerea dupa-amiezii” sau Madonnas-urile de pe varfurile piedestalelor alungite sau ale patratelelor tale …

Aer si distante. Golirea fizica si emotionala. Pofta de libertate, exprimata adesea in elemente verticale, sunt realitati intotdeauna prezente in lucrarile mele. Madonna – mama si copilul – este plasat ridicat in sus. Ea este simbolul vietii in pozitivitatea sa: mai inalta si mai puternica decat orice adversitate.

Spre deosebire de sculpturile tale, am descoperit ca, in general, grafica reflecta o atmosfera mai legata de copilarie si, din acest motiv, mai asemanatoare cu zana. Profiluri de case si palate care arata ca niste castele fermecate de mult timp … De ce este asta? Prin ce se deosebesc graficele in comparatie cu sculpturile? Ele reflecta o atitudine diferita?

Copilaria are ceva de basm. Emotiile au spatiu si dimensiuni infinite.

Ma ocup de aceleasi probleme – inclusiv din copilarie – cu aceleasi sentimente atat in ​​sculptura, cat si in grafica. Tehnicile fiind foarte diferite (de asemenea, in cantitatea de timp pentru a crea) permit scrieri de mana diferite. In sculptura, cautarea esentialitatii este un proces mai lent si mai laborios.

Calea dvs. sculpturala si grafica pot fi impartite in perioade legate de cercetarea constanta noua. Ce il determina pe un artist sa schimbe cursul? Cat de important este sa experimentezi? Cand este un risc si cand este o realizare?

Cursul meu – sa-ti folosesc cuvintele – ramane acelasi chiar daca diferentele de exprimare pot sugera o impartire a perioadelor. Cred ca a mea este un flux constant al aceleiasi cercetari care urmeaza fazele cresterii mele personale si acestea se reflecta in expresia lucrarii mele.

Experimentarea este foarte importanta si este o parte esentiala a procesului creativ. In timp ce este un scop in sine, poate fi o distragere momentana, experimentarea in vederea gasirii este   un risc necesar. L-as numi chiar un risc relativ, deoarece orice pierdere este urmata intotdeauna de un castig.

Ce rol joaca „dimensiunea operei” in cercetarea dvs.?

Marimea operei si dimensiunile individuale sunt legate de sentiment. O lucrare oricat de mica poate fi monumentala daca este privita si simtita ca atare in timpul procesului creativ. Caut monumentalitate. Are o relatie cu tacerea.

 Un alt aspect care influenteaza dimensiunea este nevoia din mine, pana acum mereu prezenta, de a imbratisa spatiul fizic al propriului meu corp, fizicitatea muncii. Sa te simti la una si sa te identifici cu creatura care se naste.

Stiu ca un artist nu trebuie sa i se ceara niciodata acest lucru, dar exista o lucrare de care te simti deosebit de atasat si de ce?

La acele lucrari (de exemplu , casa veche, 1988) care, dupa multi ani si in ciuda imaturitatii formale, isi mentin vocea puternica si neschimbata.

La ce lucrati in prezent si la ce proiecte expozitionale ati aliniat pentru viitor?

Continu sa cercetez aceleasi tipuri de probleme. Cautand raspunsuri, patrundand in misterul vietii, dand glas protestului tacut si suferintei celor asupriti.

Proiectele expozitionale – pe care intentionez sa le protejez spatiul meu creativ – includ in 2012 o expozitie de grup in Belgia si o expozitie individuala in Italia, alaturi de alte activitati de evaluat.

      O intrebare evidenta la care iti cer sa raspunzi cu o epigrama, Art este pentru tine …?

Cantecul fiintei umane.

Va invitam sa vizitati site-ul web al artistului:  http://www.palumbi.eu/