Galerie Foto
Născut în anul 1952, la Deta, Gheorghe Iovu este un pionier al muzicii româneşti. Supranumit “Doctorul de suflete”, a urmat cursurile Şcolii Populare de Artă din Timişoara. Cariera lui a început lin. Mai întâi, a fost solist vocal şi chitarist într-o formaţie numită KIMO. Pasiunea lui, însă, orga, l-a îndemnat spre o carieră solo. O alegere validată şi de către şeful clinicii de Psihiatrie din Timişoara, profesorul Mircea Lăzărescu. În calitatea sa de simplu spectator la unul din concertele artistului, medicul i-a făcut o ofertă de colaborare, uimit fiind de efectul resimţit în urma minunatului concert. De atunci, Gheorghe Iovu a editat 11 albume şi a cântat pentru nenumăraţi bolnavi, aducându-le pace sufletească şi vindecare. .
V-ati simţit vreodată un artist împlinit?
Niciodată. Ştiu că sună şocant. Îmi place ceea ce fac, motiv pentru care sunt mereu în proces de îmbunătăţire. Mereu simt că sunt la începutul drumului, creez şi mă perfecţionez în mod continuu. Mă bucură să văd că oamenii primesc bine muzica mea, mă bucură şi mai mult efectele miraculoase pe care le are şi despre care oamenii îmi povestesc mereu. Consider această neîmplinire ca fiind un element specific oricărui artist adevărat.
Aţi concertat în Germania, Franţa, Spania, Italia, chiar şi în Statele Unite ale Americii. Există o diferenţă între publicul român şi cel occidental?
Nu aş putea spune că publicul e diferit. Oamenii care primesc bine muzica mea sunt cei afectaţi de problemele lumii moderne, indiferent de ţara în care locuiesc. Mă refer aici la stres, care este prezent în toate ţările. Există diferenţe, totuşi, la nivel de receptivitate faţă de ceea ce înseamnă meloterapia. Muzica mea este prezentă în săli de chirurgie din New York. Acolo, oamenii sunt mai deschişi faţă de beneficiile acestui tip de terapie şi, implicit, mai dispuşi să o utilizeze.
Care a fost cel mai emoţionant moment pe care l-aţi trăit în cadrul unui spectacol?
Sunt multe şi toate îmi sunt dragi. Mereu sunt emoţionat la spectacole, căci văd în ochii oamenilor bucuria şi liniştea aduse de muzica mea. Am avut un caz deosebit la Constanţa. Un căpitan de vas, care a suferit o operaţie pe creier, în urma căreia a rămas cu reflexe slăbite, lipsă de echilibru şi dificultăţi legate de vorbire. La finalul spectacolului, acest om a venit la mine şi mi-a mulţumit. Mi-a spus că după ce a ascultat muzica mea a început să îşi revină în mod miraculos. Ceva, îmi spunea, îi adusese în suflet o credinţă, linişte şi speranţa că îşi va reveni.
Ce părere aveţi despre peisajul muzical românesc? Vă simţiţi suficient promovat? Care este muzicianul dumneavoastră preferat?
Nu judec pe nimeni. Consider că fiecare face ceea ce îi place, şi ăsta e un lucru bun. În ceea ce priveşte promovarea, e adevărat că se promovează doar anumite genuri de muzică. Dar nu aş putea spune că mă deranjează acest lucru. Zi de zi oameni noi aud muzica mea şi o ascultă pentru ceea ce este, şi nu pentru faptul că eu apar la televiziuni sau în reclame. Îmi place să cred că, totuşi, creaţiile mele sunt de nişă, dacă le pot numi aşa. Sunt mulţumit de publicul pe care îl am, însă, după cum spuneam şi la început, mereu e loc şi de mai bine. Iar despre un muzician… Probabil sună puţin ciudat, dar nu ascult muzică.
Ce vă inspiră? Aveţi tabieturi când vine vorba de procesul de creaţie?
Un singur lucru vă pot spune. Inspiraţia este de natură divină. Refuz să cred că frumuseţea care se naşte prin această artă îmi aparţine, sau că măcar ar ţine de uman. Vă pot spune, în schimb, că majoritatea ideilor îmi vin atunci când călătoresc. Îmi plac locurile noi, dar nu îmi place să stau foarte mult într-un singur oraş. Când vine vorba de compus, cele mai multe piese au luat naştere în locuinţa mea. Resimt acea nevoie de stabilitate şi linişte sufletească pe care numai ţara mea şi persoanele dragi mie mi-o pot oferi.
V-ati gândit vreodată să scrieţi o carte autobiografică? Ce titlu ar avea?
Este o idee interesantă. O perspectivă pe care nu o exclud în viitorul mai mult sau mai puţin apropiat. Nu ştiu în ce măsură textul mi-ar aparţine, căci ceea ce vorbeşte cel mai bine despre mine este muzica mea. Probabil, cartea ar cuprine mărturii ale celor care au simţit pe pielea lor, dar mai ales în sufletele lor, beneficiile muzicii pe care o interpretez. Cât despre titlu…Probabil s-ar numi: „O inimă care bate pentru alţii”.
Muzica dumneavoastră aduce liniştea celor care o ascultă. Dacă aţi fi invitat să susţineţi un concert la… Cotroceni, aţi da curs invitaţiei?
Da. Consider că ar aduce armonie, dar şi o claritate în deciziile luate. Mereu mă ghidez după zicala: „Cel din faţa ta eşti tu”. Este şi motivul pentru care nu înţeleg răutatea pe care o văd în jurul meu. Ca să revin la concert, da, aş cânta cu mare drag pentru liniştea celor care ne conduc, pentru binele ţării, şi mai ales pentru români.
Ce pregătiţi, din punct de vedere muzical?
Voi lansa un nou album în primăvara anului viitor. Momentan, nu vă pot oferi detalii. Ştiu un singur lucru: sunt măcinat de dorinţa de a creea melodii speciale, pentru liniştea sufletească a celor care le ascultă. Totodată, se află în desfăşurare proiectul meu P77, născut la New York. Este un proiect îndrăzneţ, care nu se va finaliza niciodată. Se referă la structurarea propriului sine, la armonizarea tuturor energiilor prezente în Univers. Mai clar spus, echilibrarea microcosmosului din sinea noastră cu macrocosmosul din jurul nostru, prin mediere divină. Fiindcă asta vă doresc atât dumneavoastră, cât şi cititorilor oradetimis.ro: să aveţi un infinit de pace şi linişte în suflete, şi desigur, împliniri care nu s-au împlinit!
