Categorii
Actualitate

Rousseau şi vameşii. În aşteptarea marii expoziţii

Vameşul Rousseau i-a cerut, la un moment dat, colecţionarului Ambroise Vollard un certificat din care să rezulte că face progrese. „Cred că glumeşti. Ar fi culmea ridicolului…”, i-a replicat colecţionarul de artă. „Trebuie să vă spun că vreau să mă-nsor… La vamă, făceam serviciu în picioare. Viitorul meu socru lucra la birou. Vă daţi seama… domnii ăştia se uită cu dispreţ la nişte amărâţi de vămuitori.” Naiv ca pictor, Henri Rousseau era, iată, foarte ancorat în realitate şi îşi urmărea interesul. Aşa sunt şi vameşii români. Doar că ei nu pictează, ci construiesc. Repede, repede. Cu predilecţie vile. Viloace. Dar pentru asta le trebuie… certificate. Le primesc. De la şefii direcţi. Care, la rândul lor, cer şi ei certificate. De sus, din lumea politică. Şi le au. Totul, contra cost. Banii se strâng în căciulă, în pungă, în şapcă, la ieşirea din tură. Mişcarea se face iute, în picioare. Apoi, banii se înmânează unuia care lucrează la birou. Şi de la birou pornesc în sus…

Procurorii au adunat, în dube şi elicoptere, o mulţime de vameşi. I-au dus într-un loc unde le vor demonstra, cu probe culese migălos, că au talent. Mare talent! Şi îi vor îndemna să picteze. Unii să facă peisaje, alţii portrete. Li se va sugera să nu refuze. Altfel, vor avea de contemplat, ani lungi, naturi statice, cum ar fi: grilaj cu borcane şi conserve, gratii cu siluete de pomi uscaţi, pat de fier forjat cu aşternut găurit, farfurie de tablă şi cuţit bont.

Procurorii au declarat că proba talentului vameşilor s-a strâns în luni întregi de fine observaţii, fie cu ochiul liber – de către specialişti –, fie cu camere profi de filmat, fie cu reportofoane HIFI sau cu alte instrumente performante de ascultat. Teoretic, totul e pregătit pentru o mare expoziţie naţională, în care capete de afiş se aşteaptă a fi portrete ale unor politicieni, ale unor şefi ai poliţiei şi ai vămii, chiar ale câtorva oameni de afaceri. Nici peisajele ce vor fi expuse nu trebuie privite în grabă, căci se doreşte ca ele să arate şi mai clar cum funcţionează, în România, puterea. Trecută şi prezentă.

Această expoziţie e aşteptată de multă vreme. Cârcotaşii spun că nu va avea loc şi că, de fapt, nu e decât acuarelă aruncată în ochi. Încrezătorii consideră că interesul acut, chiar nervos, al Occidentului pentru acest gen de artă – despre care s-a ştiut, dar nu s-a… expus decât sporadic, în mici galerii –, îi va determina pe cei implicaţi în fulminanta desfăşurare de forţe artistice să nu amâne prea mult vernisajul. Noi ţinem cu încrezătorii. Să fim, din cauza asta, naivi?