Categorii
Actualitate

Statul grec s-a volatilizat. Cine urmează?

După cum este cunoscut, solvabilitatea statului grec s-a deteriorat foarte mult în ultimii ani, astfel încât anul trecut autorităţile de la Atena au solicitat ajutorul liderilor UE şi al FMI-ului pentru a evita insolvenţa de facto a statului grec. Ulterior, încă doua state din UE (Irlanda şi Portugalia) au putut evita în ultimul moment insolvenţa datorită intervenţiei salvatoare a autorităţilor de la Bruxelles şi a FMI-ului. Din păcate, însă, aceste grave disfuncţii financiare nu reprezintă fenomene singulare, ci doar primele semne ale unei dramatice crize financiare în cazul majorităţii statelor din UE. Pentru că nici Spania, nici Italia şi nici măcar Franţa, ca să nu mai vorbim de foştii sateliţi ai URSS-ului din UE, nu au o situaţie financiară de invidiat. Dimpotrivă, aproape fără excepţie, deficitele publice şi datoriile statelor din UE sunt excesive şi extrem de riscante în ceea ce priveşte fezabilitatea financiară a acestor state. Doar câteva state din UE (Germania, Austria, Suedia), state care înregistrează an de an excedente comerciale semnificative, sunt practic în afara oricărui risc de insolvenţă.

În altă ordine de idei, trebuie menţionat faptul că situaţia financiară a statului grec nu s-a ameliorat după intervenţiile corective ale Băncii Centrale Europene, ale Comisiei Europene şi ale FMI-ului. Dimpotrivă, în acest moment situaţia financiară a statului grec a scăpat de sub control. De ce? Pentru că, pe de o parte, zecile de miliarde de euro obţinute până în acest moment de executivul de la Atena dintr-un fond special al BCE şi de la FMI au fost utilizate exclusiv pentru plata datoriilor scadente ale guvernului grec. Or, fără inputuri financiare semnificative este imposibil să pui în mişcare ”magnetoul” unei economii aflate de aproape patru ani într-o acută recesiune. Pe de altă parte, executivul de la Atena s-a dovedit incapabil să pună în aplicare directivele BCE-ului şi ale FMI-ului, respectiv să impună populaţiei binecunoscutele ”curbe de sacrificiu”: amputarea salariilor din sectorul public şi majorarea impozitelor. Ceea ce era de aşteptat în cazul Greciei. Drept urmare, liderii celor două ”locomotive” ale UE-ului – Germania şi Franţa –, secondaţi de oficiali ai CE-ului, BCE-ului şi FMI-ului s-au întrunit la Bruxelles pentru a lua o decizie fără precedent în Europa modernă: suspendarea sine die a suveranităţii statului grec în ceea ce priveşte dreptul de a elabora şi de a operaţionaliza politici fiscale, precum şi dreptul de a comercializa activele din patrimoniu. Cu alte cuvinte, dacă această decizie va fi luată, iar grecii o vor accepta, înseamnă că oficialii UE vor trimite la Atena un executiv supranaţional care va substitui actualul Guvern grec şi va impune grecilor anumite impozite şi taxe, impozite şi taxe pe care le vor colecta doar funcţionarii acestui executiv sui generis. În sfârşit, este evident că veniturile fiscale colectate de acest executiv supranaţional vor fi utilizate CU PRIORITATE pentru plata datoriilor scadente contractate de Guvernul grec.

Din această perspectivă, este evident că o eventuală substituire a actualului executiv de la Atena cu un ”administrator” trimis de la Bruxelles ar însemna dispariţia de facto a sistemului politic westfalian care reprezintă, de aproape patru secole, o caracteristică distinctivă a Europei moderne. Cu alte cuvinte, sistemul politic european întemeiat pe suveranitatea EGALĂ a statelor-naţiune, sistem perpetuat şi în cazul UE 27, se va pulveriza în condiţiile în care anumite state îşi vor pierde de facto suveranitatea. Dar ce va deveni UE-ul în acest caz? Fără îndoială, un UE în care suveranitatea anumitor state poate fi suspendată, chiar şi în cazul riscului de insolvenţă, va deveni un fel de URSS, un superstat format din state-naţiune a căror suveranitate va fi INEGALĂ şi  LIMITATĂ în majoritatea cazurilor. La fel ca şi în URSS-ul condus de Leonid Ilici Brejnev! În aceeaşi idee, un UE format din state conduse de guverne trimise de la Bruxelles ar semăna izbitor cu sistemul politic fanariot cunoscut atât de bine de strămoşii actualilor locuitori ai Moldovei şi ai Munteniei, un sistem bazat pe principiul ”slugă la doi stăpâni”: un stăpân la Istanbul şi un alt stăpân la Iaşi sau la Bucureşti!

Lăsând la o parte implicaţiile politico-democratice ale suspendării, chiar şi temporare, a suveranităţii statului grec, ne putem întreba: Cât de eficace şi de eficientă va fi o asemenea ”inovaţie”? Fără îndoială, procesele de conducere în care nu este respectat principiul unicităţii autorităţii şi responsabilităţii generează ineficacitate şi ineficientă ”zi de zi, ceas de ceas, spontan şi în proporţii de masă”. O asemenea consecinţă este uşor de înţeles sau de intuit chiar şi fără să citeşti tratate de politologie sau de management. Ca să nu mai vorbim de cei care înţeleg toate astea pentru că au deţinut sau deţin funcţii de conducere. Pentru că – nu-i aşa? – decizia Bruxelles-ului de a deposeda Guvernul grec de autoritatea sa în domeniul fiscal şi financiar ar însemna ca Grecia să fi condusă de doua guverne: un guvern rezultat din alegeri democratice şi un guvern numit de oficialii UE, de BCE şi de FMI. Primul guvern ar trebui să rezolve multiple probleme în ceea ce priveşte asigurarea serviciilor publice (învăţământ, sănătate, şomaj, pensii, apărare şi aşa mai departe), dar acest guvern ar trebui să ”stea la coadă” la uşa celuilalt guvern pentru a primi resursele financiare necesare pentru exercitarea prerogativelor sale. Este clar ce haos şi incertitudine ar rezulta într-o asemenea situaţie: cele două guverne s-ar acuza reciproc de incompetenţă şi de corupţie în condiţiile în care impozitele şi taxele colectate vor fi inevitabil insuficiente pentru plata datoriilor publice scadente şi pentru finanţarea serviciilor publice. Şi care din aceste două ipotetice guverne îşi va asuma riscul să impună poporului grec ”curbe de sacrificiu”? În sfârşit, dacă oficialii UE, BCE şi FMI vor diviza autoritatea executivului de la Atena doar în ceea ce priveşte domeniul fiscal, acest ”experiment” politico-managerial inedit ar avea consecinţe cu adevărat catastrofale pentru ceea ce numim acum ”solidaritatea europeană”. Nu este greu de imaginat ce se va întâmpla într-o asemenea situaţie: grecii îşi vor achita doar impozitele şi taxele destinate finanţării serviciilor publice şi vor refuza cu indignare plata impozitelor şi taxelor destinate achitării unor datorii obţinute de către statul grec de la bănci germane, britanice, americane şi din alte ţări occidentale. Iar această ipotetică conduită a grecilor ar fi, după părerea mea, perfect justificată: De ce oare doar contribuabilii greci ar trebui să achite costurile insolvenţei statului lor, în timp ce băncile care au finanţat în mod riscant şi total inadecvat un asemenea stat sunt total exonerate de asemenea costuri? Grecii au greşit atunci când şi-au ales un executiv incompetent, dar şi băncile care au finanţat această incompetenţă au greşit în aceeaşi  măsură. Şi atunci de ce ”nota de plată” a unor asemenea bănci trebuie achitată de contribuabilii greci?

Nu în ultimul rând, o eventuală decizie a UE de a suspenda suveranitatea naţională a Greciei în domeniul fiscal şi financiar ar fi o decizie abuzivă din punct de vedere al obligaţiilor juridice asumate de statul grec în calitatea sa de membru al UE. Pentru că în legislaţia comunitară nu există prevederi şi norme care să permită oficialilor UE să suspende suveranitatea membrilor UE în domeniul financiar-fiscal. În altă ordine de idei, aşa cum am arătat anterior, privilegiile atribuite de către UE şi FMI creditorilor Guvernului grec prin ”privatizarea” beneficiilor” şi ”naţionalizarea” pierderilor reprezintă o decizie cu consecinţe catastrofale nu numai în ceea ce priveşte credibilitatea şi legitimitatea UE-ului şi a Zonei Euro, dar şi în ceea ce priveşte stoparea recesiunii şi a declinului economic care afectează atât de grav Grecia. Pentru că acum economia Greciei poate fi comparată cu un bolnav aflat pe masa de operaţie, care, pentru a supravieţui, are o nevoie disperată de transfuzii sanguine. Evident, este foarte clar ce va păţi acel bolnav dacă în loc de transfuzii va ”beneficia” de prelevări sanguine! Tot aşa, este clar ce se va întâmpla dacă în loc de inflow-uri, grecii vor ”beneficia” de outflow-uri financiare prin ”mărinimia” oficialilor UE şi FMI.

În cest context destul de complicat, nu înţeleg de ce opinia publică din România şi oficialităţile de la Bucureşti nu reacţionează în ceea ce priveşte iminenta pierdere de suveranitate a statului grec în domeniul fiscal şi financiar. Suntem noi, românii, atât de siguri că statul nostru nu va intra în insolvenţă? După părerea mea, această indiferenţă a românilor faţă de riscul de insolvenţă statală este nejustificată. Pentru că în acest moment Guvernul României are o datorie de aproape 21 de miliarde de euro, iar instituţia condusă de Mugur Isărescu are o datorie de aproape 10 miliarde de euro. Nici mai mult, dar nici mai puţin! Iar acest nivel semnificativ al îndatorării publice implică în următorii cinci ani costuri de rambursare considerabile. Pe de altă parte, nici economia României nu o duce prea bine, ca să zic aşa. La fel ca şi în cazul Greciei şi la noi este acum o nevoie disperată de locuri de muncă, de forţă de muncă calificată şi, bineînţeles, de capital. Dar de unde capital, dacă străinii nu mai investesc, iar Guvernul şi BNR-ul abia apucă să-şi plătească uriaşele datorii scadente? Apropo, nu înţeleg din ce resurse va finanţa BNR-ul plata datoriei sale externe. Va percepe, oare, BNR-ul impozite şi taxe de la populaţie pentru a-şi achita ”nota de plată”?

În sfârşit, nu înţeleg de ce opinia publică din România şi oficialităţile de la Bucureşti s-au resemnat instantaneu, ca să zic aşa, în ceea ce priveşte deciziile abuzive ale Bruxelles-ului referitoare la primirea României în Spaţiul Schengen şi oficializarea existentei ”Ţinutului Secuiesc” peste capul autorităţilor de la Bucureşti. Să fi devenit românii atât de mioritici încât nu mai au nicio reacţie la volatilizarea ţării lor? Sau poate este vorba de binecunoscuta strategie de supravieţuire a celor care preferă să-şi ”plece capul” în loc să-şi apere interesele şi demnitatea? Dar poţi avea identitate dacă nu-ţi aperi demnitatea?