Categorii
Editorial

Mutăm sau nu capitala Europei la Timişoara?

Tot mai multe organizaţii şi instituţii locale vor să ajute Timişoara să câştige, în 2020, titlul de Capitală Culturală Europeană. S-a constituit deja un consorţiu de sprijin, în care sunt aproape 30 de organizaţii, s-a solicitat ajutorul diferitelor entităţi culturale din străinătate, mai multe VIP-uri de pe malurile Begăi au promis suportul şi implicarea lor, tinerii de la Rotaract fac interesante conferinţe despre subiectul în discuţie etc. E un entuziasm în tot acest demers şi e foarte bine că-i aşa, întrucât pentru Timişoara ar însemna enorm să fie – precum Sibiul în 2007 – Capitală Culturală Europeană. Din turism cultural s-au câştigat, în ultimul deceniu, miliarde şi miliarde de euro (nu mai vorbesc de prestigiu), iar sumele cresc exponenţial de la an la an. Adevărat, nu în România. În Timişoara cu atât mai puţin, căci oferta oraşului e încă departe faţă de a altora din vecinătate. (Câte muzee importante – şi deschise publicului! – există în Timişoara? Ştiţi vreo casă memorială ce poate fi vizitată?) Nu compar capitala Banatului cu cea a Ungariei. Nici cu cea a Serbiei. Dar trebuie „măsurată” cu capitala Ardealului, Cluj-Napoca, fiindcă şi Clujul concurează pentru titlul din 2020. Nu contează, poate, cine are întâietatea acum, căci câştigătorul nu va fi decis mâine. Contează însă cum va reuşi Timişoara să folosească în avantajul ei timpul care urmează până la finish-ul tacitei competiţii. Orice dezbateri, mese rotunde, simpozioane sunt binevenite, dar nu trebuie puse vorbele înaintea faptelor. Iar faptele culturale de excepţie le fac oamenii de excepţie. Unii pe cont propriu, alţii cu ajutorul diverselor instituţii (de stat ori private). O parte dintre aceşti oameni sunt şi branduri culturale. Sau pot deveni. Un nume care-mi vine rapid în minte este Fikl. Gheorghe Fikl a strâns recent, în 3 martie, în splendida Sală Baroc a Muzeului de Artă, unde a avut o expoziţie, peste 250 de oameni! Numele şi arta lui au adus puhoiul de lume acolo. Spectaculoasă şi plină de forţă vizuală, de substanţă artistică, de investiţie umană, pictura lui Fikl este unul dintre produsele de top ale oraşului în care trăim. Arta lui se află de câţiva ani în circuitul cultural naţional şi internaţional. Cota şi calitatea picturii sale au fost continuu ascendente. Gheorghe Fikl are, prin urmare, toate datele ca în 2020 să fie unul dintre artiştii vizuali reprezentativi pentru România. Pentru Timişoara, cu atât mai mult. Iar ca Fikl mai sunt, aici, nu puţini. Pe aceste personalităţi trebuie puse reflectoarele, ele trebuie capacitate şi ajutate să înteţească viaţa culturală a oraşului, să o pună pe jar, să-i dea greutate şi sonoritate. Oamenii care pot produce – singuri ori în echipă – fapte culturale cu o rezonanţă mare, ce ies din serie, trebuie activaţi rapid şi eficient. Altfel, riscăm să dezbatem şi să ne lamentăm apoi, mai zbârciţi şi mai încărunţiţi, de ce a ratat Timişoara uriaşa oportunitate de a fi capitală culturală a Europei.