Galerie Foto
În urmă cu aproape cinci ani, când a venit la Timişoara, Nenad Markovic nu era decât unul dintre sârbii care jucau pentru Elba, cum se numea echipa la vremea respectivă. Acum e căpitanul echipei şi unul dintre cei mai îndrăgiţi jucători din lotul alb-violeţilor. Modest, baschetbalistul de 30 de ani spune că s-a adaptat perfect la Timişoara, oraş care îi vine ca o mănuşă. La o scurtă plimbare prin Piaţa Unirii, e recunoscut de oameni pe care îi salută amabil, iar el le răspunde fără aere de mare vedetă. Aşa sunt eu, modest, spune Nenad.
În Serbia, baschetul e un sport cu foarte mare priză la public. Despre sârbi se spune că au jocul ăsta în sânge şi se vede asta după modul în care îl practică. Într-o ţară care aproape că respiră baschet, Nenad Markovic nu putea trece indiferent pe lângă sportul de sub panouri. Până la 18 ani a jucat în echipa oraşului său natal, Jagodina, iar apoi a făcut pasul spre prima ligă sârbă, ajungând la Zdravje, unde a jucat timp de şase sezoane. Echipa a fost cumpărată de o companie farmaceutică. Erau mulţi bani acolo. Am jucat şase sezoane în prima ligă din Serbia şi am câştigat două cupe, povesteşte Markovic. După şase ani de baschet sârbesc, un telefon primit şi un drum până la Timişoara. Probe de joc timp de trei zile şi de atunci aici a rămas. Nenad explică: Trebuia să schimb ceva în viaţa mea, în cariera mea. Agentul meu m-a sunat şi am venit aici fără să stau mult pe gânduri. A fost ceva nou pentru mine, dar ceva mi-a plăcut de prima dată.
Viaţa de cămin
Când Markovic a ajuns la Timişoara, în lotul răsposatei Elba mai erau Milos Pesici sau Milan Marianovic, dar şi alţi sârbi care l-au ajutat să se acomodeze foarte repede. A urmat un sezon foarte bun, în care Elba a terminat campionatul pe locul 4. Iar acea perioadă, spune baschetbalistul, a fost una dintre cele mai frumoase din viaţa lui. Nu erau bani atunci, aveam întârzieri de câte patru-cinci luni. Ce să spun? Locuiam într-un cămin studenţesc, câte doi în cameră. Dar parcă nici nu contau banii. Atmosfera era incredibilă, îşi aminteşte Markovic. Au urmat sezoane tot mai bune, cu turnee de final-four jucate în fiecare an, cu finale de Cupă a României, totul culminând cu finala câştigată anul trecut. Acum, însă, sunt probleme mari. Jocul scârţâie, rezultatele sunt mult sub aşteptări, iar contestatarii devin parcă tot mai virulenţi. N-aş putea să spun eu exact ce s-a întâmplat cu noi în acest sezon. La finalul campionatului trecut au plecat unii jucători, au venit alţii noi. Nu ne-am omogenizat. Apoi am pierdut primele două etape şi am început să jucăm cu frică, explică Nenad Markovic. Situaţia este cu atât mai gravă cu cât echipa are şanse mari să nu prindă play-off-ul, iar varianta de a juca în play-out nu-l încântă pe baschetbalistul sârb, care spune că n-a jucat în viaţa lui în play-out şi nici nu-şi doreşte acest lucru.
Se căsătoreşte la vară
De când a venit la Timişoara, Nenad Markovic a avut o relaţie excelentă cu fanii, care îl apreciază şi îl susţin necondiţionat. Şi e mândru de asta. Tot timpul m-am înţeles bine cu ei. Eu sunt un om modest, nu-mi place să ies în evidenţă. Plus că dau totul pe teren. Iar asta apreciază, poate, cel mai mult suporterii, spune sportivul. S-a acomodat cu obiceiurile, cu oraşul, s-a obişnuit cu oamenii. Iar Timişoara este acum o a doua casă pentru el. Mi-am făcut prieteni foarte buni aici, s-au legat relaţii care vor rămâne pe viaţă. Nu regret absolut nimic, a mai declarat baschetbalistul. Poate o umbră de regret este să Jelena, viitoarea sa soţie, nu e aici cu el. Dar la vară se vor căsători şi lucrurile se vor schimba, poate. Am 30 de ani, iar la vară mă căsătoresc. Prietena mea nu poate să locuiască aici, cu mine, pentru că e doctoriţă în oraşul meu natal, Jagodina. E absolventă de stomatologie. Vine la Timişoara când poate, a mai povestit Nenad. Acum duce o viaţă liniştită. Cu două antrenamente pe zi, între care o masă la un restaurant sârbesc. Se concentrează doar la baschet, evitând să petreacă nopţile prin cluburi. Explică şi de ce: Înainte mai ieşeam joia într-un club, când era seară sârbească. Dar acum nu prea. Cred că n-am mai fost de vreo doi ani. Avem meciuri multe şi trebuie să jucăm cât mai bine.
