Categorii
Exclusiv

Chicago sub schimbare. De la Daley la Rham

Galerie Foto

Adrian Ioniţă s-a născut în Timişoara anilor ’50. A absolvit, în 1976, Institutul de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, iar apoi s-a întors în oraşul de baştină. În anul 1985 a fost obligat să părăsească România şi s-a stabilit în SUA. Mai exact, în Chicago, unde a trăit pînă în 2009, când s-a întors acasă. La Timişoara. Adrian Ioniţă scrie, în exclusivitate pentru www.oradetimis.ro, un articol despre alegerea lui Rahm Emanuel în funcţia de primar al oraşului Chicago, despre familia Daley, care a condus acest magalopolis ani în şir, cât şi despre legendarul oraş american în care a locuit peste 20 de ani.  (oradetimis)

Alegerea lui Rahm Emanuel ca primar al oraşului Chicago este un eveniment major al politicii americane, nu atât pentru că poziţia de primar într-o metropolă precum Chicago, New York sau Los Angeles o concurează pe aceea a preşedintelui SUA, dar şi pentru faptul că întrerupe una dintre cele mai puternice dinastii ce a guvernat vreodată oraşul Chicago, cea a familiei Daley.

Richard J. Daley a condus Chicago timp de 21 de ani (1955-1976), perioadă în care s-au construit The Sears Tower, centrul de expoziţii McCormick Place, aeroportul O’Hare International şi au avut loc momente importante în politica americană, precum confruntarea sa, din 1966, cu Martin Luther King, Jr., sau manifestaţiile din august 1968 în jurul congresului The Democratic National Convention din Chicago, ca recul al asasinării lui Martin Luther King, Jr. pe 4 aprilie al aceluiaşi an.

Richard M. Daley, primarul care în septembrie 2010 a deschis calea alegerii lui Rahm Emanuel prin renunţarea la candidatură, este fiul lui Richard J. Daley şi a condus Chicago din 1989 până astăzi, plasând familia Daley într-o perioadă faraonică de guvernare, cea mai lungă din istoria americană. Faţă de New York – „The Big Apple”, Chicago este un oraş „blue collar” cu „big shoulders”, un oraş industrial în care s-au construit proiecte impresionante şi au avut loc transformări neegalate în America, un adevărat „City Beautiful” în devenire, cu acoperişuri acoperite de grădini (peste 700.000 mp.) şi sute de mii de copaci plantaţi în adevărate oaze de oxigen. Metabolismul economic al oraşului intră în statistici după numărul de macarale de mare înălţime, care se înălţau deasupra lui. În toţi acei ani de la venirea lui Daley la putere s-au născut proiecte unice, cum sunt Millenium Park sau restaurări fără precedent, precum cele ale muzeului de ştiinţe naturale, Field Museum, ale muzeului de ştiinţă şi tehnologie, Museum of Science and Industry, sau cel de la Navy Pier. Unul dintre cele mai ambiţioase proiecte ale lui Daley a fost acela de a aduce Jocurile Olimpice din 2016 la Chicago. Dacă acest lucru s-ar fi întâmplat, probabil ca Chicago – dată fiind amploarea investiţiilor de restaurare şi construcţie a unor stadioane, cartiere şi locuri de agrement – ar fi devenit o adevărată Meccă a arhitecturii mondiale. Daley spera prin acel proiect să pună pe picioare un oraş slăbit şi secătuit de recesiune, şi după ce Comitetul Olimpic a hotărât să facă jocurile olimpice la Rio de Janeiro, o mare parte din speranţa, entuziasmul şi energia sa au căzut la pământ.

Multe dintre proiectele din timpul lui Richard Daley au fost controversate, printre ele desfiinţarea pieţei de vechituri de pe Maxwell Street, pentru a face loc unui campus al University of Illinois, sau acela al aeroportului Meigs Field, de la marginea lacului Michigan. Legat de aeroport, acesta era de fapt o pistă îngustă servind elicopterele sau avioanele shuttle, de business, folosit mai mult de moguli, VIP sau staruri de cinema, cum era, de exemplu, Harrison Ford, care s-a opus vehement desfiinţării sau mutării aeroportului.

Daley a avut la timpul său un modus-operandi cu mâna de fier, asemănător tatălui său, care i-a câştigat reputaţia unui şef dur şi dubios. Toate proiectele făcute de el au fost însoţite de scandaluri pentru corupţie şi nepotism. Lupta pentru câştigarea proiectelor de către contractori generali sau firme de arhitectură îl puneau de multe ori în situaţia de a face compromisuri ce reflectau şi lupte interne pentru putere, control politic sau supravieţuire. În cazul aeroportului, Daley a băgat plugurile şi a arat locul peste noapte, lăsând toată lumea năucită. Deşi pro forma a comis o ilegalitate, mulţi au stat alături de el. În Chicago, nu te poţi aştepta la unanimităţi, aproape tot ce s-a făcut a fost într-un spirit competitiv copleşitor.

Unul dintre proiectele cele mai interesante, care trebuia să fie făcut în prelungirea lui United Center, sala în care aveau loc celebrele meciuri de baschet pe vremea în care Michael Jordan şi Bulls erau campioni, a fost Studio Works, un studio de efecte speciale pentru film. Practic ar fi fost cel mai mare studio de gen proiectat în America, avea săli speciale destinate filmărilor sub apă şi un sistem audio şi video integrat de ultimă oră. Studio Works, care trebuia să înceapă în 1995 cu un fond de 5.5 milioane de dolari, girat de primărie, avea ca investitori principali trei pensionari, Bill Galioto, un ex-cop, James Hogan, lider sindical al Teamster Local 714, un branch al celei mai renumite uniuni sindicale americane fondate în anii 30’ de tatăl său şi de Jimmy Hoffa, şi un fost funcţionar UPS, pe a cărui carte de vizită scria „retired” cu adresa unui yacht parcat în portul de pe Lake Shore Drive. Proiectul, demn de un film de Quentin Tarantino, trebuia să aibă şi un restaurat proiectat de celebrul designer parizian Sam Lopata, săli de bal, un fitness center şi o bancă. Intrarea principală ar fi avut un Hall of Fame în care tronau portretele monumentale ale unor celebrităţi precum Robert de Niro, Tom Hanks şi alţii.

În iunie 1995, în chiar ziua inaugurării sale, proiectată fastuos sub un cort alb în care se afla o machetă a studioului şi o piramidă de pahare de şampanie, Studio Works a fost pur şi simplu scos din istorie. Cei trei, care aşteptau în faţa unei grămezi de pământ să bage „sapă de inaugurare” şi să taie panglica cu Richard Daley, au fost anunţaţi printr-un telefon că proiectul a căzut. Nu intru în amănuntele acestui proiect (familia Galioto a fost acuzată că avea legături cu mafia italiană, iar James Hogan cu crima organizată). Cert este ca Chicago a pierdut o resursă extraordinară (Hollywood a decis din acel moment să filmeze scene de stradă în Toronto, Canada) pentru a evita asocierea sa cu vremurile corupţiei din timpul lui Al Capone.

Tot Richard Daley poate fi creditat pentru reformarea legii imigraţiei, a drepturilor minorităţii gay – care are unul dintre cele mai artsy cartiere de business din Chicago – şi, nu în ultimul rând, desfiinţarea ghetourilor şi reformarea învăţământului public din cartierele minorităţii de culoare. Soţia lui Richard Daley, D-na Maggie Daley, este fondatorul fundaţiei After School Matters şi membră a multor comisii locale sau naţionale de sprijinire a tinerilor prin programe speciale de învăţământ şi culturalizare.

Ieşirea din arenă politică a familiei Daley îi confruntă pe mulţi cu o întrebarea inevitabilă: va fi oare Rahm Emanuel capabil să egaleze realizările predecesorului său? Trăim alte vremuri şi istoria arată diferit. Răspunsul obişnuit al americanului de rând este: „only time will tell”. Ca împătimit iubitor al oraşului pentru care Brâncuşi proiectase o coloană a infinitului, al cărei vârf să se piardă în nori, nu pot decât să sper că acest moment va fi tot atât de mare pentru Chicago şi că el se va bucura de un ceas bun.