In ultimii ani, hidrogenul a fost transformat intr-o piatra de temelie a politicii energetice a UE. Cu toate acestea, companiile de petrol si gaze profita de obiectivele nerealiste ale UE pentru hidrogenul verde pentru a strecura hidrogen pe baza de fosil pe usa din spate. O privire asupra celor mai mari 100 de persoane care cheltuiesc pentru lobbyul UE arata ca lobby-ul hidrogenului este deosebit de extravagant, investind 75,75 milioane de euro pe an.
Pentru a oferi un context, acesta este substantial mai mult decat ceea ce big tech (43,5 milioane EUR) si big finance (38,75 milioane EUR) declara in top 100 pentru cheltuielile lor anuale de lobby.
Clasamentul arunca o lumina asupra cifrelor recent publicate de AIE, care arata ca 99% din hidrogenul produs la nivel global este produs din combustibili fosili. Da, vorbim despre aceiasi combustibili fosili care alimenteaza criza climatica.
In 2022, productia globala totala de hidrogen de 95 de milioane de tone (Mt) a fost responsabila pentru peste 900 Mt de emisii de carbon. Aceasta a depasit cele aproape 800 de Mt care au fost emise de intreaga industrie a aviatiei globale.
Desi obiectivele UE pentru hidrogenul verde sunt rasfatate in mare fanfara – 20 de milioane de tone pe an pana in 2030 – adevarul este ca productia actuala de hidrogen verde in intreaga lume ramane neglijabila. In 2022, mai putin de 0,1% din hidrogenul global (mai putin de 0,08 milioane de tone) a fost produs din energie electrica regenerabila.
In ultimii ani, hidrogenul a fost transformat intr-o piatra de temelie a politicii energetice a UE. Sa privim in culise pentru a vedea cine profita de pe urma tintelor umflate de astazi, a subventiilor masive si a schemelor de sprijin.
Faceti cunostinta cu Big Hydrogen
Deloc surprinzator, companiile majore din petrol si gaze precum Shell, Total, ExxonMobil, BP, Equinor si grupurile lor de lobby figureaza pe lista celor mai mari 100 de persoane care cheltuiesc in lobbyul UE, extrase din datele LobbyFacts.
Aceste interese, pe deplin constiente de faptul ca hidrogenul va continua sa se bazeze in mare parte pe fosile in urmatorii ani, au promovat cu succes hidrogenul ca o solutie de argint pentru criza climatica. Ei profita de obiectivele nerealiste ale UE pentru hidrogenul verde pentru a introduce hidrogen pe baza de fosil pe usa din spate.
Ei se bazeaza pe campania lor de a vinde asa-numitul hidrogen „albastru” – produs din combustibili fosili, in principal gaz, cu o parte din emisiile de carbon „capturate” – ca curat.
Desi este adesea descris ca un gaz cu emisii scazute de carbon si chiar neutru in CO2, hidrogenul albastru este un ucigas al climei.
De fapt, cand se aduna emisiile totale de CO2 si metan, amprenta climatica a hidrogenului albastru si a altor hidrogen fosil este mai mare decat arderea directa a combustibililor fosili. Cu toate acestea, a devenit un colac de salvare pentru industria combustibililor fosili.
Alte industrii poluante, cu un interes personal in economia hidrogenului, au urcat, de asemenea, in vagon, inclusiv corporatii chimice si de ingrasaminte precum BASF, Dow si Yara, si mari jucatori din sectorul transporturilor precum BMW si puternicul lobby auto ACEA.
Producatori, inclusiv Siemens si Bosch, sunt alaturi de calatorie, la fel ca si influentul grup de lobby Hydrogen Europe.
In contextul din ce in ce mai urgent al crizei climatice, hype-ul hidrogenului ofera o acoperire perfecta pentru companiile poluante.
De ce sa reduceti traficul sau sa treceti la agricultura agroecologica sau sa dezafectati conductele de gaze fosile cand hidrogenul va permite sa va continuati afacerea murdara?
Panta alunecoasa spre neocolonialism
Continuarea erei combustibililor fosili nu este singurul risc prezentat de hype-ul hidrogenului. Planurile UE privind hidrogenul aprofundeaza practicile extractiviste neocoloniale, inclusiv insusirea pe scara larga in tarile producatoare de pamant, apa si energie care altfel ar putea fi utilizate pentru a satisface nevoile locale de electricitate.
intr-un nou raport al Corporate Europe Observatory, analizam proiecte cu o capacitate de productie planificata de peste 1 gigawatt de hidrogen verde. Am constatat ca 41 dintre cele 109 proiecte propuse sunt planificate in tari care se confrunta deja cu un stres ridicat de apa, inclusiv Spania, Namibia, Chile si Maroc.
Potrivit cifrelor din industrie, procesul de productie consuma in jur de 10 litri de apa ultrapura (care necesita 20-30 litri de apa de mare sau 12-13 litri de apa dulce) pentru fiecare kilogram de hidrogen produs.
Acest lucru impune solicitari suplimentare pentru apa intr-un context in care productia de alimente si apa potabila sunt deja sub stres.
Fermele eoliene si solare necesare economiei hidrogenului necesita, de asemenea, suprafete vaste de teren. De exemplu, cu o suprafata de 8.500 km2, proiectul Aman din Mauritania – unul dintre cele mai mari proiecte de hidrogen verde planificate din lume – acopera mai mult teritoriu decat multe megaorase globale.
In plus, multe dintre tarile pe care UE le considera potentiale candidate pentru importurile de hidrogen produc putina energie verde.
De exemplu, in tarile din Golf, mai putin de 1% din energie electrica provenea din surse regenerabile in 2022 (exceptia este Emiratele Arabe Unite, cu 4,5%).
O viziune departe de economia corporativa acaparatoare de resurse de astazi
Din motive similare, Declaratia asupra climei si dezvoltarii poporului african, semnata de peste 500 de grupuri ale societatii civile africane in septembrie 2023, respinge hidrogenul verde ca fiind o „solutie falsa”, afirmand ca „hidrogenul verde pentru export nu face nimic pentru a creste accesul celor 600 de milioane. Africani fara acces la energie. In schimb, transforma energia noastra regenerabila africana intr-o marfa exportabila si ne trimite energia in strainatate.”
Acest lucru nu inseamna ca hidrogenul verde nu are niciun rol. Mohamed Adow, care conduce grupul de reflectie privind schimbarile climatice Power Shift Africa, subliniaza ceea ce el considera o „utilizare adecvata din punct de vedere social, ecologic si economic a hidrogenului” in Africa: „la scara mica pana la medie, pentru uz intern (nu pentru export), nu in regiunile cu stres hidric si sa produca ingrasaminte pentru suveranitatea alimentara, mai degraba decat pentru culturi de profit pentru export”.
Viziunea sa nu ar putea fi mai departe de economia hidrogenului, care acapara resursele si controlata de corporatii, aflata in prezent in constructie in UE.
Cu toate acestea, se pare ca nimeni nu-l aude, sau multi altii care ar putea avea o viziune mult mai sanatoasa, mai rezistenta si mai atenta pentru viitorul nostru comun.
