Un pastor sudic: ce inseamna sa fii biserica

Scriu un blog stang crestin. Site-ul pentru care scriu este un site extrem de stanga, radical liberal, numit America Liberala. Se concentreaza in special pe problemele marginalizate, saracie, lacomie corporativa, bigotism, discriminare si ipocrizie. Se accepta cu anunturi Google, care includ adesea anunturi pentru site-uri de intalnire, Viagra si alte elemente care nu corespund locului de munca. Facand clic pe un link catre unul dintre blogurile mele, adesea apare cateva reclame destul de dezgustatoare si mi se spune ca ar trebui sa scriu pentru Pathos, sau Christianity Today, sau pentru alte site-uri sau publicatii „mai potrivite”.

Dar nu. Si nu o voi face.

Nu am facut nimic in acest sens. Un prieten care detine site-ul m-a contactat si m-a rugat sa fiu vocea crestina pe site-ul lor extrem de non-religios. Habar n-aveam ce acceptam, intrucat primele mele postari au fost practic predici scurtate si nu am primit prea mult raspuns, cu exceptia persoanelor care citesc America Liberala comentand ca sunt un idiot si ca am crezut intr-o zana din cer. . Apoi, intr-o zi, cand m-am asezat in fata computerului, urmarindu-mi prietenii mei crestini sa posteze lucruri uratoare despre controlul armelor, dupa inca o filmare la colegiu, iar apoi lucruri mai pline de ura despre comunitatea LGBTQ asupra casatoriei gay legalizate, m-am enervat si am scris o intrare pe blog. Internetul a innebunit cu el si in doua ore, am fost „Pissed Off Southern Pastor.

In urmatoarele zile, mi-am reactivat pagina de Facebook, am facut multe rugaciuni si am descoperit o lume a „nonilor si femeilor”, care erau disperati de un lider religios sa spuna unele dintre lucrurile pe care le-am spus.

Array

Am inceput sa-mi lucrez prin sute de mesaje si e-mailuri de la oameni care au fost miscati de ceea ce am spus. Aparent, au fost foarte multi oameni care au fost enervati si au fost usurati sa aiba un purtator de cuvant religios care a spus public ceea ce le-a fost frica sa se spuna.

In ultimele 18 luni de la difuzarea articolului „Pissed Off”, am postat nouazeci si doua de bloguri si am fost chemat de nenumarate ori de catre altii din biserica care cred ca nu ar trebui sa scriu ceea ce scriu sau unde O scriu. Pe pagina Liberal America, primesc nume ingrozitoare si amuzat de agnostici si atei care cred ca sunt o gluma. Dar partea cea mai buna este ceea ce nimeni altcineva nu vede. Nu mi-am propus sa devin avocat pentru comunitatea LGBTQ. Am fost exprimat in articolul initial despre tot felul de lucruri nealtere radical, nu doar discriminare si atacuri asupra comunitatii LGBTQ, dar acel grup de oameni mi-a atras atentia in moduri pe care nu le asteptam niciodata.

Astazi, ma rog cu persoane transgenre din Franta, cupluri de lesbiene in Belgia si barbati gay din Texas. Am discutat cu cupluri de lesbiene in timp ce faceau cumparaturi in Barnes si Noble pentru prima Biblie pe care o tinea fiecare in 20 de ani. Ii directionez pe oameni catre Reteaua ministerelor reconciliante, pentru a putea gasi o casa a bisericii unde sa fie iubiti si acceptati. Mesajez cu adolescentii care incearca sa gaseasca curajul sa iasa si cu persoane in varsta care regreta ca nu au facut-o niciodata. Este vorba despre oameni care si-au dorit o relatie cu biserica, dar s-au simtit nedoriti si chiar condamnati. Doar auzind un pastor innebunit public de faptul ca au fost facuti sa se simta astfel in mare parte din lumea crestina era tot ceea ce aveau nevoie pentru a ajunge.

Colossians 3: 12-15

12 In calitate de alesi ai lui Dumnezeu, sfinti si iubiti, imbracati-va cu compasiune, bunatate, smerenie, blandete si rabdare. 13 Purtati-va unul cu celalalt si, daca cineva are o plangere impotriva altuia, iertati-va reciproc; la fel cum Domnul te-a iertat, tot asa trebuie sa ierti. 14 Mai presus de toate, imbracati-va cu dragoste, care leaga totul impreuna in armonie perfecta. 15 Si sa pastreze pacea lui Hristos in inimile tale, la care, intr-adevar, ai fost chemat intr-un singur trup. Si fiti recunoscatori.

Nu mai sunt devastat de nicio reactie care ar putea sa vina din scrisul meu si cand mi se spune ca ar trebui „sa-mi regandesc relatia cu acel site”, ii explic ca Isus nu a deschis usile unei cladiri si spun: „vino. interior;” s-a dus la locul unde erau oamenii.

Luca 19:10

10 Caci Fiul Omului a venit sa caute si sa-i salveze pe cei pierduti. ”

Oamenii care au fost lasati in afara sau raniti de biserica citesc site-uri web care sunt de acord cu ei cu privire la pagubele pe care le poate face biserica, de aceea eu aleg sa scriu. Nu ma deranjeaza numele pe care le primesc pe pagina in sine, pentru ca stiu ca mesajele pe care le primesc in privat sunt cele care conteaza.

Exista multi clerici care se gandesc progresiv in America de Sud din mediul rural, dar cand am fost la o conferinta, iar Reteaua ministerelor de reconciliere transmite butoane curcubeu care citeau „Mijlocul tuturor”, mai multe au luat butoanele, dar le-au pus in buzunare. de frica oamenilor care ii vad si a fi un obstacol in programarile lor. Cand m-am asezat in acea zi si l-am meditat, am scos butonul si l-am pus cu mandrie. Fie voi trai apelul meu, fie nu este real. Au trecut patru luni dupa aceea cand am scris articolul Pastorul sudic, ceea ce m-a obligat sa traiesc din plin.

Cand sunt in amvon, predic Evanghelia. Nu discut despre politica si daca Evanghelia va supara politica, atunci aceasta este intre voi si Dumnezeu. Incerc doar sa predic ceea ce a invatat Isus. Apoi, de cateva ori pe saptamana, incerc sa pun la o parte timpul necesar pentru a gestiona pagina pe care am creat-o pe Facebook si sa raspund la numarul tot mai mare de mesaje pe care le primesc ca urmare. Si aici se afla problema.

I only find the time once or twice a week to check in on my page and messages. And I only find time to write something new once or twice a month, sometimes not even that much. People need pastoral care and inspiration; they are facing life’s problems and issues in which they need to know they are not alone. They are searching for support and guidance through sanctifying grace all the time. As an appointed part-time pastor, in seminary full-time, and working a part-time secular job to be able to pay the bills, I simply do not have the time to be in ministry in this obviously, massive, mission field. But there is an answer.

Noi, ca biserica, trebuie sa incepem sa vedem si sa abordam slujirea in contextul sau actual si sa incetam sa incercam sa incadram nevoile ministerului din secolul XXI in modele de slujire din secolul al XVI-lea. Nu ne putem intreba de ce oamenii nu vin la biserica duminica dimineata, si totusi continuam sa ne turnam fondurile pentru a construi cladiri bisericesti din ce in ce mai mari pentru participarea de duminica dimineata.

In cartea lui Henri JM Nouwen, O spiritualitate a strangerii de fonduri, el explica frumos ideea de a crea spatiu in care sa discute despre o nevoie reala de administrare financiara si o intelegere concisa a modului in care banii si ministerul sunt cu adevarat unul. Nouwen explica ca trebuie sa incetam sa echivalam banii cu puterea si sa ne gandim ca finantarea a ceva in vreun fel inlatura puterea existenta in biserica. Retinand sprijinul financiar din domeniile si abordarile mai noi si mai relevante ale misiunii, ierarhia bisericeasca nu detine puterea in organizatiile bisericesti existente; acestea blocheaza investitiile multor altii care nu sunt capabili sa gaseasca un loc confortabil pentru a oferi structura existenta. (pp. 29-31) Oameni care nu au experimentat niciodata biserica, sau care au fost raniti de o experienta bisericeasca anterioara sau care pur si simplu nu se simt confortabil in cadrul traditional al cladirii bisericii, poate fi adus in parteneriat cu organizatia bisericii mai mare, oferindu-le un loc si o metoda care le este mai potrivita si mai confortabila. Cand se conecteaza cu biserica in ansamblul ei, nu se indeparteaza de ierarhia sau structura bisericii existente, ci pur si simplu aduce si mai multe daruri, talente, resurse si martori in biserica in ansamblu. (pp. 36-41)

Crestinii doresc sa ajunga la cei neatrisi. Vor sa gaseasca „nones si femeile” si sa le vorbeasca despre Isus. In mod evident, vor sau nu am putea sa strangem miliarde de dolari pe an pentru a construi mai multe cladiri de biserica. Ceea ce trebuie sa facem este sa ne despartim de ideea ca cei neinchipuiti vor veni la noi daca avem o usa destul de mare de deschis, si sa incepem sa ne dam seama ca este de datoria noastra sa iesim si sa gasim cele neatinse si, in multe cazuri, ministrati-le chiar acolo unde sunt deja.

It seems the thinking is that subsidizing a coffee shop ministry, or an online ministry, or any other alternate setting, is a threat to the budget which is already stretched, and in some cases, failing. We must let go of this type of thinking. Spreading the gospel however, wherever, and whenever people need to hear it simply must become the focus. And for that to be the focus, we have to let go of the idea that a church only exists as long as a building does. Church is an idea, a belief, a commission, and a covenant, and Jesus never once said it required a building.

We do not look at the theology of sexuality to purposefully start some sort of argument. And I did not write about the LGBTQ community because I wanted to start some sort of revolution in the church. But if we are really trying to be a prophetic voice, it is our job to continually be delving deeper, and reinterpreting in original and relevant ways, or we are just repeating the missions, needs, and ministries of a bunch of German philosophers from centuries ago. While it would certainly be difficult to take attendance and keep records the way we are accustomed to, reaching the people must take precedence over stockpiling numbers and maintaining the status quo.

Sometimes I still get told that I am a divisive element, and the church is concerned about my choice of writing. But any night when I have the time to answer the messages and emails from people I have never physically met, I am convinced that this is a new place of ministry which will become more and more relevant in the near future.

I am not sure of the answers, just that there are questions we should be asking, and it is our job as Christians to ask them. I am not afraid of what we might find by looking at the Bible in new and necessary ways; my faith is stronger than that. And I am not afraid of accepting that bigger and more opulent buildings may not be the future of the church. We cannot think in only old ways and expect to get new results. It is time to rethink and recommit the way the funding of the church is handled. It is absolutely imperative that we do. It is scary, but it is necessary.

I propose that less building projects be approved, and more non-building appointments be created. The money is already there; the question is will we be brave enough to use it in new ways to reach God’s people wherever and however they need to be reached.

Only through committed prayer and trusting cooperation can the church open its eyes to the future. We must fund online, on the street, and in the neighborhood appointments, and stop building structures, which not only are not attracting the “nones and dones” to God, but are a physical and lasting testimony to our lack of commitment to go out and seek those in need where they are in this wounded world.