Categorii
Exclusiv Stiri De Top

Soldatul necunoscut de la Păuliş e fotograf la München

Galerie Foto

Lângă Păuliş, pe drumul naţional Arad-Deva, înfiptă bine într-un postament pe care stă scris „Eroilor de la Păuliş.1944”, e statuia din bronz a soldatului român necunoscut. Monumentul a fost dezvelit în 14 septembrie 1974, ca omagiu pentru cei 380 de tineri elevi morţi în confruntarea armată cu trupele germane şi ungare, confruntare din care cei 2800 de români au ieşit învingători în faţa celor 20000 de inamici. Sculptorii Emil Vitroel şi Ion Munteanu, cât şi arhitectul Cristea Miloş sunt cei care au creat monumentul. Demn, dârz, cu arma la piept, soldatul necunoscut are, totuşi, un model. Cunoscut. Fotograful Marinel Brincău. Tânăr, pe vremea când a pozat – în slip şi cu o coadă de mătură în loc de puşcă –, om matur şi un personaj greu de prins în cadru, acum. Frumos, cu ochii albaştri, zvelt, făceau fetele coadă la el, îşi aminteşte poetul Ioan Morar, prieten din copilăria arădeană. CV-ul celui căruia la 11 ani bunicul său i-a dăruit un aparat de fotografiat AGFA ca „medalie” pentru că îşi rupsese piciorul, consemnează existenţa a cinci soţii. Una mai frumoasă ca alta, iar Luminiţa – doamna Brincău, cu care are trei fetiţe superbe – cea mai cea dintre toate. Tată a şapte copii… oficiali, Marinel a plecat din România în 1980. Voiam să văd alte ţări, alţi oameni, alte rase, să le cunosc obiceiurile, tradiţiile. Comuniştii nu mă lăsau, spune Marinel. S-a stabilit în Germania, iar ’83 a pornit în călătorie în jurul pământului, cu două paşapoarte în buzunar: unul pentru „blocul din Est”, celălalt pentru Occident. A văzut 52 de ţări, inclusiv Statele Unite al Americii. A făcut mii de fotografii, o parte dintre ele publicate în diferite reviste, toate păstrate până astăzi în zeci de cutii. Mari! Dar fototeca domnului Brincău numără sute de mii de imagini, mai ales de când au ieşit pe piaţă aparatele electronice. Eugen Ionescu, Gorbaciov, Helmut Kohl, Nathaniel Rothschild, Herta Müller, Günter Grass, Eco, Dinescu şi alte sute de personalităţi din lumea culturală, politică sau economică au fost imortalizate de către românul stabilit la München. Mă consider münchenez, iubesc oraşul ăsta, îi ştiu istoria, oamenii, secretele. L-am ales şi pentru că e oraşul poliţiştilor, adică cel mai sigur din Germania. Vreau siguranţă pentru copiii mei, cu atât mai mult cu cât îmi mai doresc unul: un băiat, mărturiseşte fotograful. Care e şi un artist plastic – fiindcă fetele cărora le făcea curte nu prea mai reacţionau la poze şi nici la complimentele sale recitate din Baudelaire – special: deţine „formula” de a învăţa pe oricine nu are talent să deseneze realitatea perfect, de la portrete, la peisaje. Şi asta doar în 40 de ore! „Viaţa a fost atât de darnică faţă de mine, încât detest că trebuie să mor”, mărturiseşte modelul soldatului necunoscut.

Categorii
Exclusiv

Chicago sub schimbare. De la Daley la Rham

Galerie Foto

Adrian Ioniţă s-a născut în Timişoara anilor ’50. A absolvit, în 1976, Institutul de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, iar apoi s-a întors în oraşul de baştină. În anul 1985 a fost obligat să părăsească România şi s-a stabilit în SUA. Mai exact, în Chicago, unde a trăit pînă în 2009, când s-a întors acasă. La Timişoara. Adrian Ioniţă scrie, în exclusivitate pentru www.oradetimis.ro, un articol despre alegerea lui Rahm Emanuel în funcţia de primar al oraşului Chicago, despre familia Daley, care a condus acest magalopolis ani în şir, cât şi despre legendarul oraş american în care a locuit peste 20 de ani.  (oradetimis)

Alegerea lui Rahm Emanuel ca primar al oraşului Chicago este un eveniment major al politicii americane, nu atât pentru că poziţia de primar într-o metropolă precum Chicago, New York sau Los Angeles o concurează pe aceea a preşedintelui SUA, dar şi pentru faptul că întrerupe una dintre cele mai puternice dinastii ce a guvernat vreodată oraşul Chicago, cea a familiei Daley.

Richard J. Daley a condus Chicago timp de 21 de ani (1955-1976), perioadă în care s-au construit The Sears Tower, centrul de expoziţii McCormick Place, aeroportul O’Hare International şi au avut loc momente importante în politica americană, precum confruntarea sa, din 1966, cu Martin Luther King, Jr., sau manifestaţiile din august 1968 în jurul congresului The Democratic National Convention din Chicago, ca recul al asasinării lui Martin Luther King, Jr. pe 4 aprilie al aceluiaşi an.

Richard M. Daley, primarul care în septembrie 2010 a deschis calea alegerii lui Rahm Emanuel prin renunţarea la candidatură, este fiul lui Richard J. Daley şi a condus Chicago din 1989 până astăzi, plasând familia Daley într-o perioadă faraonică de guvernare, cea mai lungă din istoria americană. Faţă de New York – „The Big Apple”, Chicago este un oraş „blue collar” cu „big shoulders”, un oraş industrial în care s-au construit proiecte impresionante şi au avut loc transformări neegalate în America, un adevărat „City Beautiful” în devenire, cu acoperişuri acoperite de grădini (peste 700.000 mp.) şi sute de mii de copaci plantaţi în adevărate oaze de oxigen. Metabolismul economic al oraşului intră în statistici după numărul de macarale de mare înălţime, care se înălţau deasupra lui. În toţi acei ani de la venirea lui Daley la putere s-au născut proiecte unice, cum sunt Millenium Park sau restaurări fără precedent, precum cele ale muzeului de ştiinţe naturale, Field Museum, ale muzeului de ştiinţă şi tehnologie, Museum of Science and Industry, sau cel de la Navy Pier. Unul dintre cele mai ambiţioase proiecte ale lui Daley a fost acela de a aduce Jocurile Olimpice din 2016 la Chicago. Dacă acest lucru s-ar fi întâmplat, probabil ca Chicago – dată fiind amploarea investiţiilor de restaurare şi construcţie a unor stadioane, cartiere şi locuri de agrement – ar fi devenit o adevărată Meccă a arhitecturii mondiale. Daley spera prin acel proiect să pună pe picioare un oraş slăbit şi secătuit de recesiune, şi după ce Comitetul Olimpic a hotărât să facă jocurile olimpice la Rio de Janeiro, o mare parte din speranţa, entuziasmul şi energia sa au căzut la pământ.

Multe dintre proiectele din timpul lui Richard Daley au fost controversate, printre ele desfiinţarea pieţei de vechituri de pe Maxwell Street, pentru a face loc unui campus al University of Illinois, sau acela al aeroportului Meigs Field, de la marginea lacului Michigan. Legat de aeroport, acesta era de fapt o pistă îngustă servind elicopterele sau avioanele shuttle, de business, folosit mai mult de moguli, VIP sau staruri de cinema, cum era, de exemplu, Harrison Ford, care s-a opus vehement desfiinţării sau mutării aeroportului.

Daley a avut la timpul său un modus-operandi cu mâna de fier, asemănător tatălui său, care i-a câştigat reputaţia unui şef dur şi dubios. Toate proiectele făcute de el au fost însoţite de scandaluri pentru corupţie şi nepotism. Lupta pentru câştigarea proiectelor de către contractori generali sau firme de arhitectură îl puneau de multe ori în situaţia de a face compromisuri ce reflectau şi lupte interne pentru putere, control politic sau supravieţuire. În cazul aeroportului, Daley a băgat plugurile şi a arat locul peste noapte, lăsând toată lumea năucită. Deşi pro forma a comis o ilegalitate, mulţi au stat alături de el. În Chicago, nu te poţi aştepta la unanimităţi, aproape tot ce s-a făcut a fost într-un spirit competitiv copleşitor.

Unul dintre proiectele cele mai interesante, care trebuia să fie făcut în prelungirea lui United Center, sala în care aveau loc celebrele meciuri de baschet pe vremea în care Michael Jordan şi Bulls erau campioni, a fost Studio Works, un studio de efecte speciale pentru film. Practic ar fi fost cel mai mare studio de gen proiectat în America, avea săli speciale destinate filmărilor sub apă şi un sistem audio şi video integrat de ultimă oră. Studio Works, care trebuia să înceapă în 1995 cu un fond de 5.5 milioane de dolari, girat de primărie, avea ca investitori principali trei pensionari, Bill Galioto, un ex-cop, James Hogan, lider sindical al Teamster Local 714, un branch al celei mai renumite uniuni sindicale americane fondate în anii 30’ de tatăl său şi de Jimmy Hoffa, şi un fost funcţionar UPS, pe a cărui carte de vizită scria „retired” cu adresa unui yacht parcat în portul de pe Lake Shore Drive. Proiectul, demn de un film de Quentin Tarantino, trebuia să aibă şi un restaurat proiectat de celebrul designer parizian Sam Lopata, săli de bal, un fitness center şi o bancă. Intrarea principală ar fi avut un Hall of Fame în care tronau portretele monumentale ale unor celebrităţi precum Robert de Niro, Tom Hanks şi alţii.

În iunie 1995, în chiar ziua inaugurării sale, proiectată fastuos sub un cort alb în care se afla o machetă a studioului şi o piramidă de pahare de şampanie, Studio Works a fost pur şi simplu scos din istorie. Cei trei, care aşteptau în faţa unei grămezi de pământ să bage „sapă de inaugurare” şi să taie panglica cu Richard Daley, au fost anunţaţi printr-un telefon că proiectul a căzut. Nu intru în amănuntele acestui proiect (familia Galioto a fost acuzată că avea legături cu mafia italiană, iar James Hogan cu crima organizată). Cert este ca Chicago a pierdut o resursă extraordinară (Hollywood a decis din acel moment să filmeze scene de stradă în Toronto, Canada) pentru a evita asocierea sa cu vremurile corupţiei din timpul lui Al Capone.

Tot Richard Daley poate fi creditat pentru reformarea legii imigraţiei, a drepturilor minorităţii gay – care are unul dintre cele mai artsy cartiere de business din Chicago – şi, nu în ultimul rând, desfiinţarea ghetourilor şi reformarea învăţământului public din cartierele minorităţii de culoare. Soţia lui Richard Daley, D-na Maggie Daley, este fondatorul fundaţiei After School Matters şi membră a multor comisii locale sau naţionale de sprijinire a tinerilor prin programe speciale de învăţământ şi culturalizare.

Ieşirea din arenă politică a familiei Daley îi confruntă pe mulţi cu o întrebarea inevitabilă: va fi oare Rahm Emanuel capabil să egaleze realizările predecesorului său? Trăim alte vremuri şi istoria arată diferit. Răspunsul obişnuit al americanului de rând este: „only time will tell”. Ca împătimit iubitor al oraşului pentru care Brâncuşi proiectase o coloană a infinitului, al cărei vârf să se piardă în nori, nu pot decât să sper că acest moment va fi tot atât de mare pentru Chicago şi că el se va bucura de un ceas bun.

Categorii
Exclusiv Sport

Dan Păltinişanu va avea urmaşi

Galerie Foto

Dan Păltinişanu, pivotul echipei BC Timişoara, se pregăteşte să devină tată. Soţia sa, Dana, este însărcinată în luna a doua, aşa că sexul copilului nu se cunoaşte încă. Bucuria în familia sportivului este cu atât mai mare cu cât Dan şi Dana vor fi părinţi pentru prima oară. Am făcut un prim set de analize. Totul este bine, dar nu ştim încă dacă vom avea băieţel sau fetiţă. Singura certitudine este că vom avea un singur copil, nu sunt gemeni, a glumit vedeta echipei BC Timişoara. Când vine vorba despre ce şi-ar dori să aibă, Dan Păltinişanu răspunde fără să stea pe gânduri: băiat. Asta şi pentru a duce mai departe numele familiei. Sora sa, Oana, este fericita mămică a unei fete. Aşa că, deocamdată, şansele ca numele regretatului Păltinişanu, fundaşul de fier al marii echipe a Politehnicii şi un adevărat simbol pentru fotbalul timişorean, să fie dus mai departe sunt legate de Dan. Şi eu vreau ca numele să fie dus mai departe. Ţin mult la acest lucru, a mai spus pivotul timişorean.

Categorii
Exclusiv

Exclusiv! Ovidiu Drăgănescu, fostul Prefect al Timişului, a devenit tată

Ovidiu Drăgănescu, fostul prefect al judeţului Timiş  în perioada 2004-2009 şi unul dintre cei mai activi reprezentativi politicieni pe care i-a avut Timişoara după 1989, a devenit, din 4 februarie, tatăl unui băieţel pe nume Mihai Ovidiu. Bebeluşul a avut la naştere  3500 grame şi 50 de cm.

Întrebat cum se simte şi ce va face în continuare, Ovidiu  Drăgănescu, actualmente inspector guvernamental,  ne-a declarat că este foarte fericit şi că este foarte posibil să intre în concediu de creştere şi îngrijire, mai ales că se pare că Guvernul Boc le-a pregătit inspectorilor guvernamentali o surpriză. Neplăcută. Le desfiinţează funcţiile publice.

Categorii
Exclusiv

Vedetele Timişoarei – “virusate” de Facebook

Galerie Foto

Celebrul site de socializare Facebook nu face “victime” doar printre tineri sau oameni de rând, ci şi printre persoanele cunoscute sau chiar celebre. Iar dacă acestea sunt din Timişoara, subiectul devine şi mai interesant. De la politicieni sau fotbalişti, până la cântăreţi sau oameni de cultură, toţi simt o atracţie deosebită pentru socializarea online. Unii au ajuns să aibă, deja, aproape 5000 de prieteni virtuali, alţii doar câteva sute. Toţi îşi împărtăşesc, însă, o parte dintre gânduri, trăiri şi… fotografii pe Facebook.

Politica se face şi online

Senatorul liberal Nicolae Robu, care este şi rector al Universităţii Politehnica din Timişoara, e campion absolut în materie de Facebook. Robu îşi domină categoric adversarii politici când vine vorba de prieteni virtuali, senatorul de Timiş având 4998!  Chiar dacă nu a postat multe opinii politice pe “perete”, acesta a reuşit să pună bazele unui concert Phoenix la Timişoara, după ce a scris pe Facebook despre această idee. În momentul în care a primit 226 de răspunsuri pozitive şi niciunul negativ, Nicolae Robu a luat legaătura cu legendara trupă timişoreană şi s-a stabilit: la începutul lunii martie, avem parte de concert. Un alt liberal activ pe Facebook este Ionuţ Nasleu, actualul director adjunct al RATT. Fost senator din partea PRM, Nasleu îi anunţă pe cei 579 de prieteni ai săi că a trecut prin senat. La capitolul poze, tânărul politician e “dotat”. De la Daniela Crudu sau Raluca Boancă, până la Roberto Baggio… Deputatul PDL Marius Dugulescu are pagină pe Facebook, dar e una mai specială, dedicată fanilor. Nu şi-o administrează singur şi nici nu poate avea prieteni. I se poate da doar “like”. Pe propriul cont, Dugulescu a postat mai multe poze de la întâlniri politice şi religioase, fiind membru al cultului penticostal. La loc de frunte stă o fotografie cu ortodoxul Traian Băsescu. Novice într-ale Facebook-ului este viceprimarul Timişoarei, Sorin Grindeanu. Tânărul preşedinte al PSD Timişoara şi-a făcut cont de două săptămâni şi încă desluşeşte tainele socializării online, având postate fotografii cu soţia şi fiul său, Mihai, care are doar câteva luni. Deocamdată, fără politică pe Facebook. Maria Grapini stă şi ea bine la acest capitol, având peste 1600 de prieteni virtuali, iar contul său are o puternnică conotaţie feministă.

Artiştii, activi pe Facebook

Adi Bărar, liderul trupei Cargo, n-are probleme cu tehnica şi nici cu site-urile de socializare, chiar dacă a trecut de prima tinereţe. Ocupat până peste cap cu concertele şi repetiţiile, Bărar îşi găseşte timp şi pentru cei peste 2600 de prieteni pe care îi are în mediul virtual. Bărar a postat multe poze din concerte, dar şi cu familia. Una dintre cele mai cunoscute trupe timişorene, DJ Project, are o pagină dedicată exclusive fanilor. Formaţia are nu mai puţin de 15.500 de “like-uri”. Dar Gino Manzotti şi DJ Maxx au şi conturi personale, unde discută cu fanii. Primul a sărit de 3300 de prieteni, iar al doilea se apropie cu paşi repezi de 3000. Directorul Filarmonicii Banatul, Ioan Gârboni, nu se lasă mai prejos şi are activitate intensă pe internet. Cu 580 de prieteni “la activ”, Gârboni stă bine în topul nostru. La capitoul poze, acesta a făcut publice mai multe fotografii cu fiul, fiica şi nepoţii săi.

Sportivii sunt la modă

Sportivii timişoreni nu puteau nici ei să rămână pasivi în faţa fenomenului Facebook. Mai mulţi fotbalişti de la Poli Timişoara, printre care Luchin sau Ianis Zicu, sunt împătimiţi ai site-ului de socializare. Fundaşul alb-violeţilor le arată celor peste 750 de prieteni locurile pe unde a călătorit, în timp ce Zicu a postat doar poze de la Poli sau de la echipa naţională. La baschet, Anca Stoenescu, una dintre cele mai bune jucătoare din România şi jucătoare a echipei Bega Danzio Timişoara, e campioana Facebook-ului. Blonda timişoreancă are aproape 1000 de prieteni online şi a postat fotografii din toate locurile în care a fost.

Categorii
Exclusiv

Universitarii timişoreni fug de ţara în care sunt forţaţi să se pensioneze

În Timişoara, 50 de dascăli din universităţile de stat intră sub incidenţa noilor norme din Legea educaţiei, care impun pensionarea la 65 de ani. Profesorii vizaţi consideră că nu-i corect să fie scoşi din câmpul muncii atâta vreme cât sunt încă în putere şi au disponibilitatea de a lucra. În ţările foarte civilizate aşa ceva nu se întâmplă. În America, de exemplu, oamenii sunt lăsaţi să lucreze până când cer singuri să fie scoşi la pensie. Acolo, din contră, dacă selecţia s-ar face ca şi aici, după vârstă, ar însemna că autorităţile fac discriminare. În România şi în toată Europa nu se gândeşte la fel. De aceea, profesorii cu performanţe din ţările europene ajung toţi în America, pentru că acolo sunt lăsaţi să muncească, nu sunt trimişi acasă. Ma gândesc şi eu să iau drumul Americii, ne-a mărturisit prof.dr. Ion Cotăescu, unul din dascălii de la Facultatea de Fizică din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, care, din 9 februarie, va intra în pensie. Pensionarea profesorilor lasă incompletă schema de personal a unităţilor de învăţământ. Rectorii au găsit însă o portiţă de ieşire. Le vom propune cadrelor didactice să-şi continue activitatea pe bază de contract pe o perioada determinată, în regim de plata cu ora, a declarat rectorul UVT, Ioan Talpoş. La Universitatea de Vest din Timisoara 15 profesori vor trebui să se pensioneze. 9 dintre ei au primit deja înştiinţarea, iar celorlalţi li se vor întrerupe contractele de muncă din luna mai. Şi Universitatea Politehnica va trimite în pensie, anul acesta, 11 profesori, de la Universitatea de Medicină 6 dascăli se vor pensiona, iar de la Ştiinţele Agricole 9 cadre didactice vor primi decizia de pensionare. În instituţiile de învăţământ universitar de stat din Timişoara sunt şi doi rectori care au împlinit deja vârsta de pensionare. Ştefan Drăgulescu şi Alexandru Moisuc vor rămâne, totuşi, în funcţii până îşi termină mandatele, pentru că sunt şi ordonatori de credite. Rectorii vor fi însă mai mult ca sigur remuneraţi în regim de plata cu ora.

Categorii
Exclusiv

Jakie Ionescu, consilier la naţionala Siriei

Profesorul Ion V. Ionescu – sau Jakie Ionescu, cum i se spune – a fost la începutul acestui an în Qatar. Vizita reputatului tehnician nu a fost întâmplătoare şi nici una în scop turistic. “Domn’ profesor” a fost la muncă. Debutul lui 2011 a însemnat, pentru fotbalul asiatic, o mare sărbătoare deoarece în Qatar a avut loc Cupa Asiei, competiţie la care s-a calificat şi Siria. Interesant este că naţionala Siriei este antrenată de un român, pe numele lui Valeriu Tiţa. Până aici nimic de-a face cu profesorul Jakie, dar abia acum încep noutăţile. Fostul antrenor al Politehnicii are mai mulţi copii de suflet. Unul dintre ei este şi Valeriu Tiţa, selecţionerul Siriei, pe care Jakie Ionescu l-a avut elev la Corvinul Hunedoara, dar a încercat, fără succes, să-l aducă şi la Politehnica Timişoara. Calificat în grupele importantei competiţii asiatice, Tiţa a apelat la serviciile mentorului său, care n-a stat pe gânduri şi a zburat tocmai până la Doha pentru a-i da o mână de ajutor elevului. Şi n-au fost departe de o mare surpriză, pentru că Siria a fost la câteva minute de calificarea în optimile competiţiei. Cu o tactică gândită de maestrul Ionescu, Tiţa l-a învins pe Paseiro, fost antrenor la Rapid Bucureşti, care antrena Arabia Suadită – după înfrângere, a fost demis. Mai apoi, Siria avea nevoie de victorie în faţa Japoniei. Jakie Ionescu şi Valeriu Tiţa au gândit din nou bine partida, dar un autogol şi o gravă eroare de arbitraj, ambele în ultimele minute de joc, au privat Siria şi pe Jakie Ionescu, implicit, de un succes răsunător. Şi profesorul Jakie s-a întors din Qatar trist, dar direct în studiourile TVR Timişoara pentru noi dueluri de idei cu Florin Mihoc.

Categorii
Actualitate Exclusiv

Sărăcia îşi arată faţa hidoasă: pensionarii îşi vând locurile de veci!

Galerie Foto

Că să facă rost de bani şi să supravieţuiască, pensionarii din Timişoara nu se mai gândesc unde îşi vor petrece somnul de veci. Nu puţini şi-au scos la vânzare, pe internet,  locurile din cimitire rezervate pentru înmormântare.  Mai bine să aibă ce pune pe masă în timpul vieţii, decât să ţină banii blocaţi într-un petec de pământ, s-au gândit cei care, până nu de mult, căutau de zor un loc pentru viaţă de apoi.  Site-urile ziarelor de mică publicitate sunt pline de anunţuri în care timişorenii doresc să se scape cât mai repede de viitoarele morminte, în plină criză financiară. Iar sumele nu sunt de neglijat. Cel mai ieftin loc de veci  este o mie de euro. Negociabil. La  superofertă este un spaţiu  dublu pentru cei care vor să rămână alături şi dincolo de moarte, amenajat cu monument funerar. Locul se găseşte în cimitirul de pe Calea Buziaşului şi se vinde cu 1500 de euro.
În buricul târgului, pe Calea Lipovei, cu vedere spre Mall, preţurile o iau razna.
Cei care au fost inspiraţi să-şi cumpere  acolo acum pot scoate dublu: peste 2000 de euro. Dacă mai este şi la umbră unui copac, atunci locul va avea un preţ ce taie răsuflarea:  3000.

Categorii
Exclusiv

Timişul, pe primul loc la prelevările de organe

De la începutul anului, când au aflat că cei dragi nu mai au nicio şansă de supravieţuire, 4 familii şi-au dat acordul pentru operaţiile care au salvat numai puţin de 13 vieţi. Toate intervenţiile de acest gen, care au avut loc la Spitalul Judeţean din Timişoara, reprezintă jumătate  dintre operaţiile de prelevare de organe realizate în întreaga ţară.  Ultima intervenţie a avut loc luni spre marţi , când o  nouă dramă a dat speranţa unor oameni, cu zilele numărate din pricina unor boli.  O femeie de 40 de ani a ajuns, în urmă cu două zile, la Spitalul Judeţean din Timişoara după ce a suferit un accident vascular-cerebral. Medicii au încercat în zadar să-i salveze viaţa.  Luni dimineaţă au cerut acordul familiei ca să-i preleveze organele.
Puţin după miezul nopţii, medicii au intrat în sală. La operaţie au participat echipe de specialişti din Bucureşti şi Cluj, împreună cu chirurgi din Timişoara. Ficatul a fost dus la Bucureşti, iar rinichii la Cluj, unde medicii au găsit pacienţi compatibili.

Categorii
Exclusiv

Chiar concurate de internet şi televiziune, cărţile au căutare în librării

Chiar şi în aceste vremuri grele, în care buzunarul se subţiază pe zi ce trece, librarii spun că vânzarea merge. Nu ca altădată, însă pasionaţii rămân fideli. Lor li se adaugă cei care caută cartea pe care trebuie să o citească, pentru şcoală, de exemplu, dar şi bunicii care îşi răsfaţă nepoţii cu volumele pentru copii.

Într-un top 10 al succesului se găseşte câte un reprezentant al fiecărui tip de carte. Ne bucurăm să vedem că şi autorii români au succes. E firesc ca Herta Muller, cea născută în Banat, să se vândă în continuare, ne-a spus Anca Pol, organizator de evenimente la Librăria Cărtureşti. La mare căutare sunt cărţile de dezvoltare personală şi cele de învăţare a limbilor străine. Chiar şi albumele de artă, cu preţuri ce pot ajunge până la câteva milioane de lei, fac cu ochiul pasionaţilor. La capitolul ficţiune, femeile preferă romanele de dragoste, iar bărbaţii cărţile cu mistere. Literatura SF se vinde mai puţin, afirmă librarii, însă este firesc pentru că vorbim de un domeniu de nişă. Prefer cărţile bune, indiferent dacă sunt de poezie, eseu sau roman. La mine cititul este o boală veche, ne-a mărturisit Dumitru Ică, un client fidel al librăriilor. Pentru ca o carte să aibă succes, scriitorul trebuie să aibă condei bun. Nu este însă suficient. Autorii sunt propulsaţi şi de publicitate. Este important să fie recenzaţi sau controversaţi.