Galerie Foto
Lângă Păuliş, pe drumul naţional Arad-Deva, înfiptă bine într-un postament pe care stă scris „Eroilor de la Păuliş.1944”, e statuia din bronz a soldatului român necunoscut. Monumentul a fost dezvelit în 14 septembrie 1974, ca omagiu pentru cei 380 de tineri elevi morţi în confruntarea armată cu trupele germane şi ungare, confruntare din care cei 2800 de români au ieşit învingători în faţa celor 20000 de inamici. Sculptorii Emil Vitroel şi Ion Munteanu, cât şi arhitectul Cristea Miloş sunt cei care au creat monumentul. Demn, dârz, cu arma la piept, soldatul necunoscut are, totuşi, un model. Cunoscut. Fotograful Marinel Brincău. Tânăr, pe vremea când a pozat – în slip şi cu o coadă de mătură în loc de puşcă –, om matur şi un personaj greu de prins în cadru, acum. Frumos, cu ochii albaştri, zvelt, făceau fetele coadă la el, îşi aminteşte poetul Ioan Morar, prieten din copilăria arădeană. CV-ul celui căruia la 11 ani bunicul său i-a dăruit un aparat de fotografiat AGFA ca „medalie” pentru că îşi rupsese piciorul, consemnează existenţa a cinci soţii. Una mai frumoasă ca alta, iar Luminiţa – doamna Brincău, cu care are trei fetiţe superbe – cea mai cea dintre toate. Tată a şapte copii… oficiali, Marinel a plecat din România în 1980. Voiam să văd alte ţări, alţi oameni, alte rase, să le cunosc obiceiurile, tradiţiile. Comuniştii nu mă lăsau, spune Marinel. S-a stabilit în Germania, iar ’83 a pornit în călătorie în jurul pământului, cu două paşapoarte în buzunar: unul pentru „blocul din Est”, celălalt pentru Occident. A văzut 52 de ţări, inclusiv Statele Unite al Americii. A făcut mii de fotografii, o parte dintre ele publicate în diferite reviste, toate păstrate până astăzi în zeci de cutii. Mari! Dar fototeca domnului Brincău numără sute de mii de imagini, mai ales de când au ieşit pe piaţă aparatele electronice. Eugen Ionescu, Gorbaciov, Helmut Kohl, Nathaniel Rothschild, Herta Müller, Günter Grass, Eco, Dinescu şi alte sute de personalităţi din lumea culturală, politică sau economică au fost imortalizate de către românul stabilit la München. Mă consider münchenez, iubesc oraşul ăsta, îi ştiu istoria, oamenii, secretele. L-am ales şi pentru că e oraşul poliţiştilor, adică cel mai sigur din Germania. Vreau siguranţă pentru copiii mei, cu atât mai mult cu cât îmi mai doresc unul: un băiat, mărturiseşte fotograful. Care e şi un artist plastic – fiindcă fetele cărora le făcea curte nu prea mai reacţionau la poze şi nici la complimentele sale recitate din Baudelaire – special: deţine „formula” de a învăţa pe oricine nu are talent să deseneze realitatea perfect, de la portrete, la peisaje. Şi asta doar în 40 de ore! „Viaţa a fost atât de darnică faţă de mine, încât detest că trebuie să mor”, mărturiseşte modelul soldatului necunoscut.
